Contraventia. Persoana juridica subiect al contraventiei, Sectia civila Tribunal Vaslui, unitatea competenta, termenul legal, contracte de munca, angajati, plata amenzii, proces verbal

 

Contraventia. Persoana juridica subiect al contraventiei.

 

Sectia civila a Tribunalului Vaslui, Decizia nr. 293/2004 din 23/06/2004

 

   In situatia in care contraventia este savarsita de o persoana juridica, sanctiunea contraventionala se aplica acesteia iar plangerea formulata se analizeaza in raport de fapta savarsita de aceasta.

   In cauza, Judecatoria Barlad a fost investita cu solutionarea unei plangeri formulata impotriva unui proces-verbal de contraventie prin care o societate comerciala a fost sanctionata contraventional in baza Legii nr. 130/1990, intrucat nu a inregistrat la unitatea competenta, in termenul legal, contractele individuale de munca ale angajatilor.

   Prin sentinta civila nr. 2551/28.10.2003, Judecatoria Barlad a admis plangerea petentei, a anulat procesul-verbal de contraventie si a exonerat-o de plata amenzii aplicata.

   Impotriva acestei sentinte a formulat recurs agentul constatator, aratand ca instanta de fond a solutionat cauza fara a intra in cercetarea fondului, facand o aplicare gresita a legii.

   Tribunalul a constatat ca hotararea primei instante este nelegala, intrucat a fost data cu aplicarea gresita a legii. S-a retinut de instanta de fond in mod gresit ca sanctiunea contraventionala trebuia aplicata persoanei fizice care a fost imputernicita de reprezentantul societatii sa inregistreze contractele individuale de munca la unitatea competenta si nicidecum societatii comerciale in calitate de angajator, asa cum a procedat agentul constatator. Din dispozitiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor rezulta ca subiectul contraventiei poate fi orice persoana fizica si juridica iar actul normativ in baza caruia a fost sanctionata societatea in speta prevede sanctionarea angajatorului persoana juridica (art. 19 si 21 din Legea nr. 130/1999).

   Cum instanta de fond a solutionat cauza pe cale de exceptie, retinand ca societatea sanctionata nu este subiect al contraventiei, Tribunalul a admis recursul, a casat hotararea si a trimis cauza spre rejudecare pentru solutionarea fondului (decizia civila nr. 293 din 23.06.2004).

 

 

Comments are closed.