Divortul Irlanda - Reglementari ale divortului in Irlanda, Procedura divortului, state ale Uniunii Europene, divortul in legislatia altor tari , U.E.
Irlanda
O situaţie particulară a fost si există în Irlanda prin aceea că legea irlandeză nu cunoştea instituţia divorţului. Prin însăşi Constituţia acestui stat se prevedea grija pentru interzicerea acestei proceduri în sensul că statul urma să ia măsuri pentru a apăra cu o grijă specială instituţia căsătoriei pe care familia este fondată şi astfel să o protejeze împotriva atacului. De aceea nici o lege specială nu putea prevedea această procedură.
Totuşi legislaţia irlandeză recunoşte însă divorţul pronunţat de un tribunal străin în măsura în care unul dintre soţi a domiciliat într-una din ţările în care divorţul a fost autorizat.
Condiţiile de recunoaştere a divorţului pronunţat de un Tribunal dintr-un stat străin faţă de Irlanda se găsesc într-un document din anul 1986 întitulat "Domicile and Recognition of Foreign divorces Act".
Această stare de lucruri a fost curmată ca urmare a unui referendum din 24 noiembrie 1995 în urma căruia şi legislaţia irlandeză recunoaşte la rândul său procedura divorţului, dar numai după o perioadă de separarea în fapt între soţi de cel puţin 4 ani de zile. Pentru desfacerea căsătoriei s-au pronunţat 50,3% iar împotriva acestie s-au pronunţat 49,7% din cei prezenţi la referendum.