Dreptul de autor, subiecte, definire, reglementare, legislaţie
1. Introducere în dreptul de autor şi reglementare
2. Subiectele dreptului de autor
Introducere în dreptul de autor şi reglementare
Dreptul de autor constă în dreptul unei persoane asupra operei sale literare artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra oricăror asemenea opere de creaţie intelectuală.
Acest drept este recunoscut şi garantat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în Legea nr. 8/1996.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 drepturile de autor au fost reglementate prin Decretul nr. 321/1956 modificat în 1957 de Decretul nr. 358 şi în 1968 de Decretul nr. 1172.
Datorită noilor necesităţi ce au apărut în societate ca urmare a apariţiei unor noi structuri, ori modificării celor vechi, apare ca necesară adaptarea legislaţiei la aceste necesităţi, astfel apar o serie de acte normative care le modifică, completează şi chiar abrogă pe cele vechi, de exemplu abrogarea Decretului nr. 321/1956 de către Legea nr. 8/1996.
Pe lângă Legea nr. 8/1996 mai menţionăm următoarele acte normative ce reglementează aceste raporturi de drept:
- Regulamentul de aplicare a Legi nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie;
- H.G. nr. 846/2001 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi a corpului de arbitri;
- H.G. nr. 524/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind administrarea Registrului Naţional al Fonogramelor;
- H.G. nr. 1095/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de depunere şi de distrugere a suporturilor, materialelor, fonogramelor, marcajelor holografice sau a copertelor confiscate;
- H.G. nr. 521/1999 pentru aprobarea tabelelor şi metodologiilor privind dreptul de autor pentru înregistrările sonore ale operelor muzicale;
- O.G. nr. 45/2000 privind unele măsuri pentru combaterea producerii şi comercializării neautorizate a fonogramelor;
- O.G. nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator;
- Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale;
- Legea nr. 76/1998 pentru aderarea României la Convenţia internaţională pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, încheiată la Roma la 26 octombrie 1961.
- Legea nr. 77/1998 pentru aderarea României la Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9 septembrie 1886, în forma revizuită prin Actul de la Paris la 24 iulie 1971 şi modificată la 28 septembrie 1979;
- Legea nr. 205/2000 pentru ratificarea Tratatului O.M.P.I. privind dreptul de autor, adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996;
- Legea nr. 206/2000 pentru ratificarea Tratatului O.M.P.I. privind interpretările, execuţiile şi fonogramele, adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996;
- Normele metodologice cu privire la administrarea Registrului programelor pentru calculator (RPC) din 30/10/2000 publicate în M. Of nr. 559 din 10/11/2000;
- Normele metodologice privind condiţiile de eliberare şi de aplicare a marcajului distinctiv, precum şi modelul acestuia din 30/10/2000 publicate în M. Of. nr. 559 din 10/11/2000;
- Normele metodologice privind modul de depunere şi de distrugere a suporturilor, materialelor, fonogramelor, marcajelor holografice sau a copertelor confiscate din 09/11/2000 publicate în M. Of. nr. 608 din 27/11/2000;
- Normele metodologice privind administrarea Registrului Naţional al Fonogramelor din 22/06/2000, publicate în M. Of. nr. 297 din 30/06/2000;
- Normele metodologice privind organizarea si funcţionarea Registrului cinematografiei şi pentru clasificarea operelor cinematografice din 23/06/98 publicate în M. Of. nr. 274 din 23/07/98.
Conform art. 3 din Legea nr. 8/1996, sunt considerate ca autori numai persoanele fizice, dar pot beneficia de protecţia acordată autorului şi alte persoane (fizice sau juridice).
Termenul "autor" este definit diferit în normele juridice, spre exemplu în art. 24 din Codul penal, autor e chiar persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.
În materia dreptului de autor, reglementat în special în Legea nr. 8/1996, prin "autor" se înţelege persoana sau persoanele fizice care au creat opera.
Se prezuma a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusa pentru prima dată la cunoştinţă publică.
Când opera a fost adusă la cunoştinţa publică sub forma anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică numai cu consimţământul autorului, atât timp cât acesta nu-şi dezvăluie identitatea.
În situaţia în care mai multe persoane fizice creează o operă, aceasta poate fi:
1. Operă comună, este acea operă creată de mai mulţi coautori, în colaborare.
Dreptul de autor asupra operei comune aparţine coautorilor acesteia, între care unul poate fi autorul principal, în condiţiile prezentei legi.
În lipsa unei convenţii contrare, coautorii nu pot utiliza opera decât de comun acord. Refuzul consimţământului din partea oricăruia dintre coautori trebuie sa fie temeinic justificat.
În cazul în care contribuţia fiecărui coautor este distinctă, aceasta poate fi utilizată separat, cu condiţia să nu se prejudicieze utilizarea operei comune sau drepturile celorlalţi coautori.
În cazul utilizării operei create în colaborare, remuneraţia se cuvine coautorilor în proporţiile pe care aceştia le-au convenit. În lipsa unei convenţii, remuneraţia se împarte proporţional cu părţile de contribuţie ale autorilor sau în mod egal, dacă acestea nu se pot stabili.
2. Opera colectivă, este opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create.
În lipsa unei convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată.
În cazul operelor realizate în cadrul obligaţiilor de serviciu, drepturile patrimoniale aparţin autorului operei create în lipsa unei clauze contractuale care să prevadă contrariul. Dacă o asemenea clauză exista, aceasta urmează să cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor.
Daca în clauza contractuală nu se precizează expres termenul pentru care drepturile patrimoniale nu vor aparţine creatorului operei, după 3 ani de la data predarea acesteia, drepturile patrimoniale revin autorului.
Autorul unei opere create în cadrul unui contract individual de muncă îşi păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creaţiei sale.
Drepturile patrimoniale asupra operei fotografice, care a fost creată în executarea unui contract individual de muncă sau la comandă, se prezumă că aparţin, pentru o perioadă de 3 ani, celui care angajează sau persoanei care a făcut comanda, daca prin contract nu s-a prevăzut altfel.
După moartea autorului, exerciţiul dreptului de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei, precum şi, dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durata nelimitată. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
După moartea artistului interpret sau executant, exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 96 din Legea nr. 8/1996, se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată.
Dacă după încetarea protecţiei dreptului de autor, o persoană aduce la cunoştinţa publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte, beneficiază de protecţia echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului.
