RUDENIA ÅžI FILIAȚIA
|
|
FILIAȚIA – NOȚIUNE FILIAȚIA FAȚÄ‚ DE MAMÄ‚ FILIAȚIA FAȚÄ‚ DE TATÄ‚ PREZUMȚIA DE PATERNITATE TÄ‚GADA PATERNITÄ‚ȚII
|
RUDENIA – NOȚIUNE
Rudenia reprezintă legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
FORMELE RUDENIEI
Rudenia firească este legătura de sânge și, prin reglementarea legală, legătura dintre două sau mai multe persoane care coboară unele din altele, precum tatăl, fiul, nepotul de fiu, sau care fără a descinde unele din altele au un autor comun, precum frații între ei sau verii primari. Punctul comun în ambele cazuri îl reprezintă faptul nașterii.
Rudenia în linie dreaptă reprezintă legătura de rudenie dintre persoane care coboară unele din altele, fie în sensul că persoana este copilul celeilalte, fie în sensul că persoanele respective nu sunt născute una din alta, dar între ele există un șir neîntrerupt de nașteri, un șir neîntrerupt de persoane între care s-au stabilit, prin faptul nașterii, legătura de la părinte la copil. Rudenia în linie dreaptă este legătura bazată pe descendența directă (de exemplu, părinți – copii) sau indirectă (de exemplu, bunici – nepoți) a unei persoane din alta.
La rândul ei rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă și descendentă.
· Rudenia ascendentă este aceea care face legătura dintre o persoană și cei din care coboară (de exemplu, copil din părinți, bunici, străbunici etc).
· Rudenia descendentă creează legătura dintre o persoană și cei care coboară din ea (de exemplu, părinți-copil, nepot de copil, etc).
Rudenia în linie colaterală este legătura de rudenie dintre două persoane care, fără a descinde una din alta, au un autor comun. De exemplu, frații între ei, verii primari între ei.
Frații pot fi:
· buni: când au aceeași părinți;
· cosângeni: când au tata comun;
· uterini: când au aceeași mama.
Rudenia din căsătorie este rudenia întemeiată pe filiația din căsătorie. La rândul ei, filiația din căsătorie definește acea situație în care concepția sau nașterea unei persoane are loc în timpul căsătoriei părinților săi.
Rudenia din afara căsătoriei este rudenia care are la bază filiația din afara căsătoriei, când concepția sau nașterea unei persoane are loc fără ca părinții acesteia să fie căsătoriți.
Indiferent dacă rudenia este din căsătorie sau din afara căsătoriei, ambele beneficiază de același regim de ocrotire. Copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită are față de părintele și rudele acestuia, aceeași situație legală ca și a copilului din căsătorie. De asemenea, copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.
GRADUL DE RUDENIE
Este instrumentul juridic prin intermediul căruia se măsoară distanța între rude.
Gradul de rudenie se stabilește în mod diferit în funcție de linia de rudenie.
La rudenia în linie dreaptă, gradul de rudenie se socotește după numărul nașterilor. Astfel, fiul și tatăl sunt rude de gradul I iar nepotul de fiu și bunicul sunt rude de gradul II.
La rudenia în linie colaterală, gradul de rudenie se stabilește după numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă. Astfel, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul și nepotul sunt rude de gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea.
Trebuie remarcat faptul că pe linie colaterală nu există rude de gradul I.
În cazul copilului născut în afara căsătoriei acesta este rudă cu mama ce i-a dat naștere și cu rudele ei. În căsătorie, rudenia de sânge nu există între soți, ci apare prin nașterea copiilor, dar poate rezulta și din nașterea copiilor în afara căsătoriei.
Rudenia în linie dreaptă sau directă poate fi ascendentă (ex. de la fiu spre tată, bunic străbunic, la infinit) sau descendentă (ex. de la bunic spre nepot, de la tată spre fiu).
De asemenea, rudenia în linie ascendentă poate fi paternă, după cum punctul de plecare spre stabilirea corectă a rudeniei dintre două sau mai multe persoane este mama sau tata.
Frații și surorile care au părinți comuni sunt frați buni iar când părinții acestora sunt vitregi, întâlnim:
· frați și surori cu tată comun, care se numesc frați consângeni sau consangvini;
· frați și surori care au mamă comună și tați diferiți (vitregi) și se numesc uterini sau materni.
Prin căsătorie ia naștere rudenia de sânge dar și rudenia prin alianță sau afinitate și este creată ca urmare a legăturii dintre soț și rudeniile celuilalt soț.
Ca efect al căsătoriei încheiate în condițiile legii, soțul devine rudă prin alianță sau afinitate cu rudele soției și invers. Această rudenie artificială nu dă naștere, de regulă, la efecte juridice, în primul rând, soții între ei nu sunt considerați de lege ca fiind rude, între aceștia se stabilesc relații de afecțiune și conjugale. Rudele prin alianță sau afinitate sunt acele persoane care aparțin familiilor diferite și a căror membri s-au căsătorit între ei. Vom spune că unul dintre soți este rudă afină cu rudele celuilalt soț în condițiile în care celălalt soț este ruda de sânge cu persoana respectivă.
Corespunzător acestei situații și rudenia prin alianță sau afinitate este de două feluri:
· în linie dreaptă, dacă celălalt soț este rudă de sânge în această linie cu această persoană;
· în linie colaterală, dacă soțul celălalt este rudă de acest fel cu o anumită persoană cu care un soț prin căsătoria sa, se înrudește.
Astfel, ca efect al rudeniei prin alianță dintre soț și părinții soției acesta le devine ginere, adică fiu prin alianță.
Prin intermediul căsătoriei și ca efect al ei, se creează o legătură între unul dintre soți și copiii celuilalt soț, rezultați dintr-o căsătorie anterioară sau din afara căsătoriei acestuia. Ei vor fi, după caz, fii sau fiice vitrege față de soția tatălui sau soțul mamei lor, în raporturile dintre ei, sub aspectul afecțiunii lor, a drepturilor și obligațiilor legale.
ÎNTINDEREA RUDENIEI
În general, relațiile de rudenie sunt relevante doar în măsura în care determină efecte în plan juridic. De exemplu, căsătoria între rude până la gradul al patrulea inclusiv este oprită. De asemenea, nu pot fi ascultați, ca martori, într-un proces rudele până la gradul al treilea inclusiv sau, în caz de divorț, copiii pot fi încredințați unor rude, nespecificându-se gradul de rudenie al acestora.
DOVADA RUDENIEI
În funcție de interesul urmărit prin dovedirea rudeniei, mijloacele de probă sunt diferite.
Actele de stare civilă constituie mijloace de probă dacă se urmăresc efecte de stare civilă.
În ciuda acestui fapt, starea civilă poate fi dovedită prin orice mijloc de probă în următoarele cazuri:
â–ª când dovada filiației față de mamă nu se poate face prin înscrisul constatator al nașterii sau când se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nașterii, în privința filiației față de mamă;
â–ª când reconstituirea sau întocmirea actelor de stare civilă se face, la cerere, pe motiv că registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse.
În cazul în care prin dovedirea rudeniei se urmăresc interese patrimoniale, în practică s-a stabilit că se poate apela și la alte mijloace de probă decât actele de stare civilă, cu condiția ca aceste probe să nu fie contrare certificatelor de stare civilă prezentate.
Atunci când incidența unor dispoziții legale este condiționată de existența calității de rudă, dovada acesteia poate fi făcută prin orice mijloc de probă. De exemplu, încredințarea copiilor din căsătorie, în cazul divorțului, unor rude; opoziția la căsătorie, întemeiată pe rudenie; recuzarea judecătorilor sau experților pe motiv de rudenie, în materie de societăți comerciale, cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească magistrații și controlorii financiari de la Curtea de Conturi; în materia strămutării proceselor; stabilirea obligației de întreținere între rude; aprobarea de către autoritatea tutelară a plății creanțelor pe care le au față de minor, tutorele, soțul, o rudă în linie dreaptă sau frații ori surorile tutorelui; instituirea curatelei la cererea celor îndreptățiți, a rudelor, spre exemplu; înlăturarea martorilor propuși spre ascultare, pe motiv de rudenie.
RUDENIA CIVILÄ‚
Rudenia care se bazează pe adopție poartă denumirea de rudenie civilă sau prin adopție.
Între adoptat și adoptator există același grad de rudenie ca și între părinte și copil (gradul I).
Adoptatul și descendenții săi devin rudă cu adoptatorul și cu rudele acestuia. Rudenia din adopție se substituie rudeniei firești, care nu mai persistă decât pentru a constitui un impediment la căsătorie.
Dovada rudeniei civile existentă între adoptat și adoptator se face prin actul de stare civilă privind încheierea adopției.
AFINITATEA
Afinitatea sau alianța reprezintă legătura dintre soț și rudele celuilalt soț, adică legătura dintre cumnați ori cea dintre socrii și ginere sau noră.
Afinitatea nu există între rudele unui soț și rudele celuilalt soț.
Afinitatea există numai în cazul căsătoriei și a rudeniei stabilită legal. Prin urmare, afinitatea ia sfârșit la încetarea căsătoriei sau a adopției.
Concubinajul nu stă la baza afinității.
Afinitatea durează atâta vreme cât există căsătoria sau rudenia. Uneori efectele afinității se întind dincolo de limitele existenței acesteia, precum în cazul recuzării judecătorilor – foști soți.
În privința felurilor și gradului afinității, se aplică, prin asemănare, regulile de la rudenia firească.
Dovada afinității se face probând rudenia sau căsătoria.
Efectele afinității sunt evidente, spre exemplu, în materia nedemnității succesorale, recuzării judecătorilor, strămutării proceselor, în materia martorilor.
FILIAȚIA – NOȚIUNE
Doctrina a identificat două sensuri ale noțiunii de filiație:
â– în sens larg, filiația desemnează un șir neîntrerupt de nașteri care leagă o persoană de un strămoș al ei;
â– în sens restrâns, filiația este raportul de descendență dintre un copil și fiecare dintre părinții săi.
Filiațiareprezintă fundamentul rudeniei, care reprezintă legătura dintre o persoană și părinții săi și este de două feluri, după cum această legătură este privită față de mamă sau față de tată, astfel:
· filiația maternă sau maternitatea;
· filiația paternă sau paternitatea.
Filiația este raportul de descendență dintre un copil și părinții lui. Astfel, dacă filiația în general poate fi definită ca legătura juridică între părinți și copil, filiația față de mamă este legătura de la copil la mamă.
Maternitatea este legătura de la mamă la copil, după cum paternitatea este legătura de la tată la copil.
Filiația față de mamă poate fi:
· din căsătorie;
· din afară căsătoriei, bazată pe faptul nașterii.
FILIAȚIA FAȚÄ‚ DE MAMÄ‚
Filiația produce efecte juridice dacă este stabilită în condițiile prevăzute de lege. Modul în care se determină filiația față de mamă prezintă deosebiri față de modul în care se stabilește filiația față de tată. Stabilirea filiației față de mamă cunoaște aceeași reglementare juridică, fie că este în căsătorie, fie că este din afara căsătoriei.
Acțiunea pentru stabilirea filiației față de mamă poate fi pornită și împotriva moștenitorilor pretinsei mame, și nu este supusă nici unui termen de prescripție. Într-o asemenea situație, reclamantul prin mijloace legale de probă, va trebui să dovedească următoarele două .elemente:
· că pârâta care este pretinsa mamă a născut un copil;
· că acel copil este reclamantul.
FILIAȚIA FAȚÄ‚ DE TATÄ‚
Stabilirea filiației față de tată prezintă mari dificultăți față de situația filiației față de mamă. Astfel, s-a instituit prezumția legală de paternitate și în baza ei, pentru a stabili filiația față de tată este suficient să se determine filiația față de mama și căsătoria ei la data nașterii sau a concepției copilului.
Persoana care vrea să stabilească paternitatea este suficient să dovedească faptul nașterii sau al concepției în timpul căsătoriei.
Persoana născută după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.
PREZUMȚIA DE PATERNITATE
are în vedere raporturile conjugale care există între soți în familia monogamă și se bazează pe împrejurarea că în căsătorie, între soți sunt anumite relații intime din care pot rezulta copii.
Copilul beneficiază de prezumția legala de paternitate și anume:
· Copilul care se naște în timpul căsătoriei , ceea ce presupune că nașterea lui are loc între data încheierii căsătoriei și data încetării ei, indiferent de faptul că părinții copilului trăiesc împreună sau despărțiți în fapt. Åži copilul conceput înainte de căsătorie, dar născut în timpul căsătoriei, se va bucura de prezumție.
· Copilul care a fost conceput în timpul căsătoriei , dar s-a născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea ei, este considerat conceput în timpul căsătoriei.
Perioada concepției este timpul cuprins între a 300-a și a 180-a zi înaintea nașterii copilului – timpul legal al concepției. El se socotește de la zi la zi.
Prezumția timpului legal al concepției este o prezumție legală absolută, motiv pentru care nu se admite nici o dovadă contrară pentru a se arăta că o sarcină ar dura mai puțin de o sută optzeci de zile sau mai mult de trei sute de zile. Diferența dintre durata minimă și durata maximă a gestație! de o sută douăzeci de zile este perioada de concepție sau timpul legal al concepției.
La socotirea termenelor nu se ia în considerație ziua de naștere a copilului deoarece textul se referă la timpul "dinaintea nașterii copilului " și, cum la socotirea acestor termene se cuprinde, și ziua în care se împlinește acesta în realitate, rezultă că timpul legal al concepției este de 121 zile.
Prezumția de paternitate instituie existența unui raport de filiație între copil și tată. Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei. Copilul născut după desfacerea căsătoriei, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.
Copiii care beneficiază de prezumția de paternitate sunt copiii născuți în timpul căsătoriei – atât copiii concepuți și născuți în acea perioadă, cât și cei concepuți înaintea căsătoriei dar născuți in timpul acesteia.
Conform legii copilul conceput în timpul căsătoriei este considerat acela care este născut la cel mult 300 de zile de la încetarea, desfacerea sau declararea nulității căsătoriei. De reținut, că în această situație se impune și regula potrivit căreia nașterea copilului trebuie să se fi produs mai înainte ca mama să fi încheiat o nouă căsătorie.
Astfel, pentru a beneficia de prezumție, se impune:
â– dovada filiației față de mamă;
â– faptul ca aceasta era căsătorită la data nașterii sau concepției copilului.
Aplicarea prezumției de paternitate tuturor copiilor născuți în timpul căsătoriei poate fi înlăturată ulterior, în termenul prevăzut de lege, prin promovarea unei acțiuni de tăgăduire a paternității.
TÄ‚GADA PATERNITÄ‚ȚII
Prezumția legală de paternitate poate fi înlăturată prin intermediul acțiunii în tăgada paternității, ce are un caracter pur personal, deoarece nu poate fi promovată decât de soț. Moștenitorii acestuia pot doar să continue o acțiune pornită de el. În cazul când soțul este pus sub interdicție după procedura legală, acțiunea va fi pornită de către reprezentantul său legal, însă numai cu încuviințarea autorității tutelare.
Acțiunea de tăgadă a paternității se promovează împotriva copilului, dacă el este major și împotriva reprezentantului acestuia (care, în majoritatea cazurilor este mama sa) când el este minor.
Acțiunea în tăgada paternității se prescrie în termen de 6 luni de la momentul în care tatăl a cunoscut despre nașterea copilului.
Totuși, dacă mai înainte de împlinirea acestui termen tatăl copilului a fost pus sub interdicție, va curge din nou un termen pentru reprezentantul legal, din momentul când acesta a cunoscut despre nașterea copilului.
PROBELE ÎN DOVEDIREA ACȚIUNII ÎN TÄ‚GÄ‚DUIREA PATERNITÄ‚ȚII
Pentru stabilirea adevărului, instanța este datoare să aibă rol activ, să dispună din oficiu, administrarea și a altor probe, eventual o expertiză științifică, cu atât mai mult când soții au locuit împreună și au dus un trai normal în perioada legală de concepție, situație în care simpla recunoaștere a soției că a avut relații și cu alt bărbat nu este suficientă pentru a se admite acțiunea.
Situația că soții au trăit separat în fapt nu este relevantă pentru a trage concluzia că soțul mamei nu este tatăl copilului și, deci, nu se poate admite acțiunea acesteia de tăgăduire a paternității, în condițiile în care s-a dovedit în față instanței judecătorești că soții au trăit împreună și în acest interval de timp.
STABILIREA PATERNITÄ‚ȚII COPILULUI DIN AFARA CÄ‚SÄ‚TORIEI
Filiația față de tata se stabilește prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească. Dispozițiile egale în materie arată că recunoașterea se realizează prin intermediul declarației făcută de tată la serviciul de stare civilă sau odată cu înregistrarea nașterii, ori după această dată In vederea stabilirii paternității din afara căsătoriei, copilul are dreptul la introducerea unei acțiuni cu acest scop, la instanța judecătorească. Având în vedere incapacitatea sa generala datorată vârstei și, deci, lipsei discernământului necesar, mama sa poate porni acțiune în numele copilului .
Există două cazuri de stabilire a filiației față de tată din afara căsătoriei și anurne:
· recunoașterea voluntară a paternității;
· pronunțarea judecătorească.
Formele în care se face recunoașterea filiației față de tată a copilului născut în afara căsătoriei sunt următoarele:
· declarația tatălui făcută la serviciul de stare civilă, odată cu înregistrarea copilului;
· prin act autentic;
· prin testament.
CONTESTAREA RECUNOAÅžTERII PATERNITÄ‚ȚII
Recunoașterea paternității care nu corespunde adevărului poate fi contestată de către orice persoană interesată. Dacă acțiunea în contestare se face de către mama copilului sau de însăși copilul recunoscut sau de către descendenții lui, dovada paternității o are autorul recunoașterii sau moștenitorii săi.
Copilului conceput în timpul primei căsătorii, dar născut în timpul celei de-a doua căsătorii, i se pot atribui două posibilități și anume: după încetarea unei căsătorii, femeia se recăsătorește și la mai puțin de 300 de zile de la încetarea căsătoriei naște un copil care ar putea avea ca tată pe soțul mamei din prima căsătorie, sau dimpotrivă, pe soțul mamei din a doua căsătorie.
Acesta este de fapt conflictul de paternitate care, în mod cert trebuie soluționat, tatăl acestui copil fiind soțul mamei din a doua căsătorie.
Paternitatea nu poate fi înlăturată prin stabilirea altei filiații, în următoarele situații:
â– copilul născut în timpul căsătoriei și care beneficiază de prezumția de paternitate, nu poate avea ca tată un alt bărbat decât soțul mamei, dacă acesta din urmă nu a promovat o acțiune în tăgada paternității pentru a schimba filiația față de tată;
â– copilul în afara căsătoriei își stabilește paternitatea fie prin recunoașterea voluntară făcută de tatăl său, fie prin recunoaștere forțată, prin hotărâre judecătorească.
În situația în care, după o recunoaștere voluntară a unui copil născut în afara căsătoriei, ulterior copilul își stabilește paternitatea reală față de un alt bărbat, pe cale judecătorească, hotărârea de stabilire forțată a acestei paternități are și rolul de contestare a primei recunoașteri de paternitate și va fi valabilă ultima, filiația față de tată stabilită pe cale judecătorească.
Dacă însă, paternitatea copilului din afara căsătoriei se determină mai întâi prin hotărâre judecătorească, după care un alt bărbat recunoaște voluntar pe acel copil, nu ne aflăm într-un caz de conflict de paternitate, câtă vreme recunoașterea voluntară nu produce nici un efect juridic. Hotărârea judecătorească de stabilire forțată a paternității este opozabilă tuturor, până la proba contrarie făcută tot pe cale judecătorească.