Spania: Noua Destinație de Top pentru Nomazii Digitali și Investitori! 🇪🇸

Dreptul civil este o ramura a dreptului care reglementeaza relatiile dintre persoane, inclusiv probleme legate de proprietate, mostenire, contracte si alte aspecte legale importante. Aceste probleme pot fi extrem de complexe si pot necesita cunoastere avansata si experienta in domeniu pentru a fi gestionate cu succes.

Un avocat specializat in dreptul civil poate fi esential in aceste situatii, ajutandu-va sa navigati prin labirintul complex al legii si sa obtineti rezultate pozitive. In acest articol, vom discuta cinci situatii in care ar trebui sa va angajati un avocat specializat in dreptul civil pentru a va proteja interesele si pentru a va ajuta sa obtineti drepturile si compensatiile cuvenite.

1. Divortul – O divortare poate fi un proces complicat, mai ales daca exista copii implicati sau proprietati comune de impartit. Un avocat specializat in dreptul civil poate ajuta la obtinerea unui acord echitabil si la gestionarea cu succes a procesului de divort.
2. Probleme de mostenire – Daca exista neintelegeri intre mostenitori, sau daca se suspecteaza ca un testament a fost falsificat, este important sa se angajeze un avocat specializat in dreptul civil pentru a gestiona problemele de mostenire. Acesta poate ajuta la determinarea drepturilor si obligatiilor fiecarui mostenitor, si poate ajuta la solutionarea conflictelor care pot aparea.
3. Daunele cauzate de accidente – Daca ati suferit un accident din vina altcuiva, un avocat specializat in dreptul civil poate ajuta la obtinerea unei compensatii echitabile pentru daunele suferite. Acesta poate evalua situatia si poate recomanda cele mai bune masuri legale pentru a va proteja interesele.
4. Contracte – O mare varietate de probleme pot aparea in ceea ce priveste contractele, de la incalcarea lor la neintelegeri in legatura cu clauzele. Un avocat specializat in dreptul civil poate ajuta la negocierea si redactarea contractelor, precum si la gestionarea situatiilor in care acestea sunt incalcate.
5. Probleme legate de proprietate – Aceasta poate include probleme cu chiriasii, vecinii sau proprietarii anteriori. Un avocat specializat in dreptul civil poate ajuta la solutionarea problemelor legate de proprietate, inclusiv la obtinerea compensatiilor pentru daunele suferite.

Concluzie: In concluzie, un avocat specializat in dreptul civil poate fi de mare ajutor in multe situatii legate de dreptul civil. Daca intampinati oricare dintre problemele discutate in acest articol, este important sa va angajati un avocat specializat pentru a va ajuta sa va protejati interesele si sa obtineti rezultate pozitive.

Închirierea unui apartament apare ca o operațiune simplă. În realitate însă este necesar să fim atenți la toate detaliile acestuia pentru a nu avea neplăceri mai târziu, atât prin prisma chiriașului, cât și a proprietarului.

Mai jos am nuanțat pașii pe care trebuie să-i facă orice persoană care dorește să închirieze un apartament.

1. Vizionați apartamentul și cădeți de acord cu proprietarul asupra aspectelor și clauzelor esențiale

Evitați proprietarii care impun clauze de genul „stai sub un an pierzi garanția” sau „vreau să predai apartamentul în aceeași stare cum l-ai primit”. Evident, puteți închiria și pleca mai devreme dacă respectați preavizul, dar cu proprietarii dificili garanția cel mai probabil o mai recuperați în instanță.

Referitor la garanție, de regulă se folosește o clauză de bun-simț pentru ambele părți; de cele mai multe ori se stipulează că aceasta se returnează la momentul plecării chiriașului, urmându-se a se reține contravaloarea întreținerii pe 1-2 luni în funcție de cum vine întreținerea la acel apartament și, bineînțeles, în cazul în care uzura apartamentului este una normală.

2. Încheiați contractul în scris și asigurați-vă că este semnat de adevăratul proprietar și adevăratul chiriaș.

3. Faceți poze la apartament înainte să vă mutați. Acestea vor constitui anexa nr. 1 a contractului de închiriere.

4. Încheiați un proces verbal de inventariere a bunurilor din apartament. Acesta va fi anexa nr. 2 a contractului de închiriere.

5. Înregistrați contractul la Anaf pentru a-i da acestuia caracter executoriu.

Acest lucru este util mai ales proprietarilor deoarece contractul luat în evidență de către Anaf constituie titlu executoriu în caz de neplată a chiriei sau proprietarul poate recurge la procedura evacuării imediat după încetarea contractului. Aceste avantaje există și atunci când contractul de închiriere este legalizat la notar; în practică însă se evită legalizarea contractului de închiriere din pricina costurilor suplimentare.

Înregistrarea contractului de închiriere este o operațiune foarte simplă și poate fi făcută și online dacă proprietarul deține o semnătură electronică.

Înregistrarea contractului la Anaf rămâne totuși facultativă și nu se confundă cu fiscalizarea veniturilor de către proprietar, care este obligatorie și se face prin declarația unică.

În momentul în care au fost îndeplinite aceste cinci condiții contractul se va executa în condiții optime în marea majoritate a cazurilor.

Nerespectarea clauzelor prevăzute în contractul de închiriere sunt rezolvate exclusiv de instanța civilă, deci implicarea poliției nu va rezolva eventualele probleme apărute.

Concedierea este un proces prin care un angajator îşi poate înceta relaţia contractuală cu un angajat. Aceasta poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual/colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;

b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile

c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;

d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Aici avem în vedere, de exemplu, restructurarea companiei sau închiderea unui punct de lucru.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Concedierea poate fi efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Acest cod reglementează drepturile și obligațiile angajatorului și ale angajatului, precum și procedurile de concediere.

Concedierea nu este legală atunci când angajatorul nu respectă prevederile legale în ceea ce privește procedura de concediere. De exemplu, nu a avut loc notificarea angajatului cu privire la procedurile obligatorii în cauză înainte de data efectivă a concedierii. De asemenea, angajatorul trebuie sa respecte prevederile din contractul de muncă încheiat, dar și Regulamentul de ordine interioară sau alte acte încheiate între părți.

Concedierea nu este temeinică atunci când angajatorul nu are motive rezonabile pentru a lua această decizie. De exemplu, dacă angajatorul disponibilizează un angajat fără a oferi o explicație sau fără a oferi un motiv valid, aceasta poate fi considerată ca fiind o încălcare a drepturilor angajatului. De asemenea, dacă angajatorul disponibilizează un angajat pe baza vârstei, a sexului, a orientării sexuale sau a altor caracteristici protejate de lege, aceasta poate fi considerată ca fiind o discriminare ilegală.

Ca angajat puteți contesta decizia prin care a fost luată concedierea prin introducerea unei cereri de chemare în judecată la instanță. Printre altele, cererea va trebui să conțină detalii despre circumstanțele în care a avut loc concedierea, precum și orice dovezi care susțin că aceasta a fost nejustificată. De asemenea, puteți solicita să fiți repus în funcție sau să primiți despăgubiri pentru pierderile suferite.

Într-o cauză instanța a stabilit că „Decizia de concediere nu este motivată în fapt, ci este o prezentare generală a motivelor pentru care s-a dispus concedierea petentului, respectiv „urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii”. Astfel, simplul fapt că o societate a ajustat prețurile serviciilor pe care le oferă și are încasări mai mici nu poate justifica o concediere.

În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, mai precis va obliga societatea să reintegreze angajatul pe poziția deținută anterior urmând a-i plăti salariile pe toată perioada cuprinsă între decizia de concediere și rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanță.

Termenul de introducere al acțiunii introductive variază între 30 și 45 de zile în funcție de temeiul juridic al concedierii. Aceasta se introduce la tribunal și este scutită de plata taxei de timbru judiciar.

Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică tuturor persoanelor concediate abuziv. Pentru a putea obține o soluție favorabilă în instanță este necesar să ne contactați cât mai devreme pentru a vă putea consilia în privința unei strategii câștigătoare.

Imigrația aduce noi talente și stimulează inovația, dar este important să se mențină un echilibru între nevoile imigranților și cele ale lucrătorilor locali. Politici bine concepute și dialogul continuu sunt esențiale pentru o piață a muncii echitabilă.

Dreptul civil este o ramură esențială a sistemului juridic care acoperă o gamă largă de aspecte care afectează viața cotidiană a oamenilor. Ca avocat, este important să informați și să educați clienții dvs. cu privire la dreptul civil și modul în care acesta poate proteja drepturile și interesele lor.

Un aspect fundamental al dreptului civil este reglementarea relațiilor civile dintre persoane, cum ar fi contractele, proprietatea, succesiunea, familia și alte aspecte legate de relațiile personale și financiare. Dreptul civil oferă cadrul legal necesar pentru a înțelege și a gestiona aceste relații într-un mod just și echitabil.

De exemplu, dreptul civil poate ajuta clienții să încheie contracte solide și să înțeleagă drepturile și obligațiile asociate acestora. Un avocat specializat în drept civil poate oferi sfaturi cu privire la redactarea și interpretarea contractelor, precum și să ofere asistență în cazul unor eventuale litigii sau conflicte legate de contracte.

În plus, dreptul civil are un rol crucial în protejarea drepturilor de proprietate ale clienților. Un avocat poate oferi asistență în ceea ce privește achiziționarea, vânzarea sau administrarea proprietăților, precum și în cazul litigiilor privind proprietatea sau drepturile de moștenire.

Dreptul civil este, de asemenea, implicat în reglementarea aspectelor familiale, cum ar fi căsătoria, divorțul, custodia copiilor și pensia alimentară. Un avocat specializat în drept civil poate oferi sfaturi și asistență în gestionarea acestor probleme sensibile și complexe, protejând drepturile și interesele clienților săi în aceste situații delicate.

De asemenea, dreptul civil reglementează aspecte legate de drepturile consumatorilor, drepturile angajaților și alte aspecte care pot afecta clienții în calitatea lor de consumatori sau angajați.

În concluzie, dreptul civil este o ramură importantă a dreptului care afectează viața cotidiană a oamenilor și este esențial pentru protejarea drepturilor și interesele clienților avocaților. Fiind informați și având cunoștințe solide despre dreptul civil, clienții pot fi într-o poziție mai bună pentru a face alegeri informate și a proteja drepturile și interesele lor. Consultarea unui avocat specializat în drept civil poate fi un pas înțelept pentru a se asigura că drepturile și interesele clienților sunt protejate în cadrul sistemului legal.

Regulamentul BNR nr. 6/2018 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare

De la începutul anului, Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare a fost modificat.

Dacă până acum împrumutătorii puteau utiliza în activitatea de creditare a persoanelor fizice nivelurile pentru gradul total de îndatorare stabilite și fundamentate în cadrul reglementărilor proprii, de la întâi ianuarie, conform modificărilor aduse acestui act prin Regulamentul nr. 6/2018 emis de BNR la sfârșitul anului trecut, aceștia sunt obligați ca la acordarea unui credit, să stabilească un nivelul maxim al gradului total de îndatorare al împrumutatului persoană fizică care să nu depășească 40%.

Gradul total de îndatorare este un indicator ce reflectă îndatorarea totală a unui debitor și se stabilește ca pondere a obligațiilor lunare totale de plată decurgând din credite sau alte finanțări rambursabile în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligațiile fiscale.

BNR stabilește și o excepție de la această regulă impusă băncilor și IFN-urilor, respectiv în cazul persoanelor care nu dețin și nu au deținut în proprietate niciun imobil cu destinație locativă, la acordarea primului credit pentru investiții imobiliare contractat în scopul achiziționării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor, nivelul maxim al gradului total de îndatorare nu poate depăși 45% veniturile nete lunare ale persoanei fizice care solicită un credit.

https://localhost/gabriel/bnr-plafoneaza-nivelul-maxim-al-gradului-total-de-indatorare/

După intrarea în România a străinului, în baza vizei acordate, acesta trebuie să obţină un permis de şedere. Acesta atestă dreptul de şedere în România şi poate fi obținut de la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

Pentru obţinerea permisului de şedere se vor depune o serie de documente cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de şedere acordat de viză.

1. Ce este permisul de ședere?

Este un document ce acordă străinului dreptul de a locui pe teritoriul României. Acesta conține un cod numeric personal (CNP) care poate fi folosit ulterior în scop fiscal și de securitate socială.

2. Când se acordă permisul de ședere?‍

– În funcție de scopul șederii în România (pentru angajare, detașare, reîntregirea familiei, studii etc).

– În baza unei vize de lungă ședere de tip D, obținută în prealabil, conform legii.

3. Câte tipuri de documente de ședere sunt?

a) Permis de ședere:

• Se acordă cetățenilor străini în baza unei vize de lungă ședere de tip D;
• Are valabilitate 12 luni cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 30 de zile;
• Este obligatoriu dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

b) Permisul unic:

• Atestă dreptul cetățeanului străin de a locui și de a lucra în România în baza unui aviz de muncă pentru lucrător permanent;
• Se acordă în baza vizei de muncă obținute de cetățeanul străin;
• Are valabilitate 12 luni cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 30 de zile;

c) Certificate de înregistrare:

• Se acordă cetățenilor străini din spațiul UE/ SEE /Elveția;
• Au valabilitate 5 ani cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 1 zi de la data depunerii cererii;
• Este necesar dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

d) Cărțile de rezidență:

• Se acordă cetățenilor străini care sunt membrii de familie ai unui cetățean UE/ SEE /Elveția;
• Au valabilitate 5 ani cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii;
• Sunt obligatorii dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

e) Cărți albastre UE:

• Se acordă cetățenilor străini care sunt angajați în baza unui aviz de muncă pentru lucrător înalt calificat și care încheie un contract de muncă pe o perioadă de minim 1 an;
• Salariul lunar de încadrare al străinului trebuie să fie la nivelul a cel puțin 2 salarii medii brute pe economie;
• Au valabilitate 2 ani și se pot prelungi în funcție de valabilitatea contractului de muncă încheiat de străin.

4. Ce acte sunt necesare pentru obținerea permisului de ședere?

De regulă, solicitantul trebuie să facă dovada următoarelor documente:

• Cerere
• Document de călătorie valabil
• Dovada unui contract de muncă
• Dovada deținerii legale a unui spațiu de locuit
• Deținerea unei asigurări sociale de sănătate
• Taxe

În funcție de tipul de permis de ședere solicitat mai pot fi solicitate următoarele documente:

• Dovada unei șederi continue și legale de minimum 5 ani pe teritoriul național – cu o absență maximă de 6 luni consecutive• Certificat constatator;
• Avizul Centrului Român pentru Promovarea Comerțului şi Investițiilor Străine;
• Certificat de înmatriculare al societății comerciale (original si copie);
• Actul constitutiv al societății comerciale (original si copie);
• Hotărârea judecătorească de înființare (original si copie);
• Dovada mijloacelor de întreținere (în cuantum de 500 euro lunar pentru asociați și 700 euro lunar în cazul acționarilor, pe perioada valabilității permisului)
• Dovada deținerii legale a spațiului pentru sediul social (original si copie);
• Adeverința medicala;
• Declarație pe proprie răspundere

Cabinetul nostru de avocatură vine în ajutorul cetățenilor străini care doresc obținerea permisului de ședere în cel mai scurt timp.

În acest sens, oferim servicii complete clienților noștri prin care îi scutim de toată birocrația acestei proceduri și le oferim sprijin pe tot parcursul acestui proces.

Din punct de vedere juridic, liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării. În limbaj comun, acest lucru înseamnă că încă din prima zi în care se află în penitenciar, condamnatul poate decide singur dacă va beneficia sau nu de liberarea condiționată și influențează în mod direct deciziile conducerii penitenciarului și ale instanței prin acțiunile sale.

Pentru a beneficia de liberarea condiționată, condamnatul trebuie să facă o cerere în acest sens sau să fie propus spre eliberare de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului. În ambele cazuri, această comisie va constata îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de lege:

• i) împlinirea fracției de pedeapsă
• ii) executarea în regim semideschis sau deschis a închisorii

Competență

Competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cale de atac

Hotărârea dată în primă instanță nu este definitivă și poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare, adică va amâna efectele hotărârii primei instanțe până la judecarea contestației.

Condițiile liberării condiționate

a) Fracția de pedeapsă minimă ce trebuie executată obligatoriu:

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani;
• cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani;
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Dacă persoana condamnată, în timpul executării pedepsei, a prestat muncă în interiorul sau exteriorul penitenciarului (plătită sau neplătită), aceste fracții vor fi micșorate corespunzător. O zi lucrată echivalează cu o zi executată din pedeapsă.

Astfel, dacă există zile câștigate în baza muncii prestate, fracțiile de pedeapsă ce vor fi executate vor fi mai mici.

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• cel puțin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce depășește 10 ani

b) Executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis

Au posibilitatea liberării condiționate doar condamnații care își execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis și care nu sunt considerați periculoși.

c) Condamnatul a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare

Nu vor putea fi eliberate înainte de executarea integrală a pedepsei persoanele care, deși au posibilitatea de a plăti, nu își onorează obligațiile civile stabilite în hotărârea de condamnare.

d) Instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului

Conform art. 101 alin. (1) C.pen., dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte, obligatoriu, următoarele măsuri de supraveghere:

• să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
• să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
• să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
• să comunice schimbarea locului de muncă;
• să comunice informații și documente care permit controlul mijloacelor sale de existență.

În funcție de natura infracțiunii și de persoana condamnatului, pot fi impuse și alte măsuri, cum ar fi:

• să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
• să nu părăsească teritoriul României;
• să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia;
• să nu conducă anumite vehicule;
• să nu dețină, folosească sau poarte nicio categorie de arme.

Aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de comportamentul condamnatului.

Revocarea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi revocată de instanță dacă se constată că, pe durata supravegherii, persoana condamnată, cu rea-credință, nu a respectat măsurile de supraveghere sau nu și-a îndeplinit obligațiile impuse.

Liberarea va fi revocată și în cazul în care, după acordarea acesteia, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune în termenul de supraveghere.

Anularea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi anulată dacă se descoperă că, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana condamnată a mai săvârșit o infracțiune înainte de acordarea liberării.

Dacă se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile legii, instanța poate acorda din nou liberarea condiționată.

Efectele liberării condiționate

Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune și nu s-a dispus revocarea, pedeapsa se consideră ca fiind executată.

Cabinetul nostru de avocatură oferă consultanță specializată oricărui deținut pentru a-și spori șansele liberării condiționate pe tot parcursul executării pedepsei.

Conform legislației române actuale, nu există o valoare minimă obligatorie a capitalului social pentru SRL-uri. Capitalul social poate fi chiar  de un leu pentru o societate cu răspundere limitată (SRL) în România

Legislația României nu reglementează concubinajul, acesta fiind privit ca o stare de fapt, care nu crează drepturi și obligații similare căsătoriei.