Ești chiriaș sau proprietar? Vezi aici ce obligații ai

Din punct de vedere juridic, liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării. În limbaj comun, acest lucru înseamnă că încă din prima zi în care se află în penitenciar, condamnatul poate decide singur dacă va beneficia sau nu de liberarea condiționată și influențează în mod direct deciziile conducerii penitenciarului și ale instanței prin acțiunile sale.

Pentru a beneficia de liberarea condiționată, condamnatul trebuie să facă o cerere în acest sens sau să fie propus spre eliberare de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului. În ambele cazuri, această comisie va constata îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de lege:

• i) împlinirea fracției de pedeapsă
• ii) executarea în regim semideschis sau deschis a închisorii

Competență

Competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cale de atac

Hotărârea dată în primă instanță nu este definitivă și poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare, adică va amâna efectele hotărârii primei instanțe până la judecarea contestației.

Condițiile liberării condiționate

a) Fracția de pedeapsă minimă ce trebuie executată obligatoriu:

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani;
• cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani;
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Dacă persoana condamnată, în timpul executării pedepsei, a prestat muncă în interiorul sau exteriorul penitenciarului (plătită sau neplătită), aceste fracții vor fi micșorate corespunzător. O zi lucrată echivalează cu o zi executată din pedeapsă.

Astfel, dacă există zile câștigate în baza muncii prestate, fracțiile de pedeapsă ce vor fi executate vor fi mai mici.

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• cel puțin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce depășește 10 ani

b) Executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis

Au posibilitatea liberării condiționate doar condamnații care își execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis și care nu sunt considerați periculoși.

c) Condamnatul a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare

Nu vor putea fi eliberate înainte de executarea integrală a pedepsei persoanele care, deși au posibilitatea de a plăti, nu își onorează obligațiile civile stabilite în hotărârea de condamnare.

d) Instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului

Conform art. 101 alin. (1) C.pen., dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte, obligatoriu, următoarele măsuri de supraveghere:

• să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
• să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
• să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
• să comunice schimbarea locului de muncă;
• să comunice informații și documente care permit controlul mijloacelor sale de existență.

În funcție de natura infracțiunii și de persoana condamnatului, pot fi impuse și alte măsuri, cum ar fi:

• să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
• să nu părăsească teritoriul României;
• să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia;
• să nu conducă anumite vehicule;
• să nu dețină, folosească sau poarte nicio categorie de arme.

Aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de comportamentul condamnatului.

Revocarea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi revocată de instanță dacă se constată că, pe durata supravegherii, persoana condamnată, cu rea-credință, nu a respectat măsurile de supraveghere sau nu și-a îndeplinit obligațiile impuse.

Liberarea va fi revocată și în cazul în care, după acordarea acesteia, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune în termenul de supraveghere.

Anularea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi anulată dacă se descoperă că, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana condamnată a mai săvârșit o infracțiune înainte de acordarea liberării.

Dacă se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile legii, instanța poate acorda din nou liberarea condiționată.

Efectele liberării condiționate

Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune și nu s-a dispus revocarea, pedeapsa se consideră ca fiind executată.

Cabinetul nostru de avocatură oferă consultanță specializată oricărui deținut pentru a-și spori șansele liberării condiționate pe tot parcursul executării pedepsei.

Imigrația aduce noi talente și stimulează inovația, dar este important să se mențină un echilibru între nevoile imigranților și cele ale lucrătorilor locali. Politici bine concepute și dialogul continuu sunt esențiale pentru o piață a muncii echitabilă.

Concedierea este un proces prin care un angajator îşi poate înceta relaţia contractuală cu un angajat. Aceasta poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual/colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;

b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile

c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;

d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Aici avem în vedere, de exemplu, restructurarea companiei sau închiderea unui punct de lucru.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Concedierea poate fi efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Acest cod reglementează drepturile și obligațiile angajatorului și ale angajatului, precum și procedurile de concediere.

Concedierea nu este legală atunci când angajatorul nu respectă prevederile legale în ceea ce privește procedura de concediere. De exemplu, nu a avut loc notificarea angajatului cu privire la procedurile obligatorii în cauză înainte de data efectivă a concedierii. De asemenea, angajatorul trebuie sa respecte prevederile din contractul de muncă încheiat, dar și Regulamentul de ordine interioară sau alte acte încheiate între părți.

Concedierea nu este temeinică atunci când angajatorul nu are motive rezonabile pentru a lua această decizie. De exemplu, dacă angajatorul disponibilizează un angajat fără a oferi o explicație sau fără a oferi un motiv valid, aceasta poate fi considerată ca fiind o încălcare a drepturilor angajatului. De asemenea, dacă angajatorul disponibilizează un angajat pe baza vârstei, a sexului, a orientării sexuale sau a altor caracteristici protejate de lege, aceasta poate fi considerată ca fiind o discriminare ilegală.

Ca angajat puteți contesta decizia prin care a fost luată concedierea prin introducerea unei cereri de chemare în judecată la instanță. Printre altele, cererea va trebui să conțină detalii despre circumstanțele în care a avut loc concedierea, precum și orice dovezi care susțin că aceasta a fost nejustificată. De asemenea, puteți solicita să fiți repus în funcție sau să primiți despăgubiri pentru pierderile suferite.

Într-o cauză instanța a stabilit că „Decizia de concediere nu este motivată în fapt, ci este o prezentare generală a motivelor pentru care s-a dispus concedierea petentului, respectiv „urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii”. Astfel, simplul fapt că o societate a ajustat prețurile serviciilor pe care le oferă și are încasări mai mici nu poate justifica o concediere.

În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, mai precis va obliga societatea să reintegreze angajatul pe poziția deținută anterior urmând a-i plăti salariile pe toată perioada cuprinsă între decizia de concediere și rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanță.

Termenul de introducere al acțiunii introductive variază între 30 și 45 de zile în funcție de temeiul juridic al concedierii. Aceasta se introduce la tribunal și este scutită de plata taxei de timbru judiciar.

Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică tuturor persoanelor concediate abuziv. Pentru a putea obține o soluție favorabilă în instanță este necesar să ne contactați cât mai devreme pentru a vă putea consilia în privința unei strategii câștigătoare.

Potrivit art. 81 (6) din Codul Muncii în situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.

Astfel, dacă în interiorul perioadei de preaviz intervine o situație în care angajatul are nevoie de concediu medical, perioada în care nu s-a aflat la muncă nu se va scădea din zilele de preaviz.

Da, străinii care au dreptul de ședere temporară pentru scopuri de studiu pot să lucreze în România fără a avea nevoie de un aviz de muncă. Cu toate acestea, ei pot încheia doar contracte individuale de muncă cu timp parțial, care să nu depășească 4 ore pe zi.

În cazul unui accident de circulație soldat cu victime stabilirea cuantumului daunelor morale necesită o evaluare subiectivă, luând în considerare factori precum consecințele negative fizice și psihice suferite de victime, importanța valorilor morale afectate și impactul asupra vieții personale și profesionale a victimelor.

Precizăm că acordarea daunelor morale nu ar trebui să conducă la îmbogățirea nejustificată a părților prejudiciate.

Daunele morale se stabilesc subiectiv și trebuie să reflecte suferința reală a victimelor și să nu depășească limite justificabile. Astfel, au importanță legăturile afective strânse dintre victime și părinți, precum și la impactul psihic pe care moartea unui membru al familiei îl poate avea asupra acestora. Despăgubirile morale trebuie să ajute la ameliorarea efectivă a condițiilor de viață ale victimelor și să nu fie doar simbolice.

În concluzie, hotărârile judiciare privind daunele morale sunt evaluate subiectiv și se bazează pe circumstanțele specifice ale fiecărui caz. Nu există criterii de evaluare prestabilite, ci instanțele judecă în echitate, luând în considerare suferința fizică și psihică a victimelor și consecințele accidentului asupra vieții lor personale.

Indiferent dacă ești sau nu cetățean român, dacă ai datorii fiscale către statul Român, există șanse ca tu să intri sub incidența legii. Iată câteva informații utile despre codul NIF și modul în care poate fi obținut.

Ce este codul NIF și de ce este important?

Codul NIF (Număr de Identificare Fiscală) reprezintă un document și un număr prin intermediul căruia ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) te identifică în scopuri fiscale. Acest cod îți permite să plătești legal taxele către statul român, chiar dacă nu ești rezident în România.

Cine trebuie să obțină codul NIF?

Codul NIF trebuie obținut de către cetățenii străini care au obligații fiscale în România, rezultate din diverse activități precum vânzarea unei locuințe, contracte de leasing sau obținerea de dividende, printre altele.

În general, rezidenții care au deja un cod numeric personal (CNP), care este și menționat pe permisul de rezidență, nu sunt obligați să solicite și codul NIF.

Cum poți obține codul NIF?

Există două modalități de a obține codul NIF: în persoană la sediul ANAF sau prin delegarea unui reprezentant român autorizat, care să depună cererea în numele tău cu o procură autentificată de un notar.

Ce documente sunt necesare pentru obținerea codului NIF?

Primul pas în obținerea codului NIF este completarea Formularului 030 de înregistrare fiscală/declarație de mențiuni pentru persoane fizice străine. Acest formular poate fi obținut atât fizic de la sediul ANAF, cât și online în limba română și în limba engleză.

Formularul 030 trebuie completat și depus la momentul primei înregistrări fiscale, dar și în cazul modificării informațiilor esențiale precum sursele de venit sau venitul total.

Formularul trebuie completat în detaliu, iar la el trebuie atașate mai multe documente, printre care:

• Copie a pașaportului persoanei fizice străine și copie a buletinului de identitate al reprezentantului român;
• Procură pentru reprezentant în original;
• Documente care justifică necesitatea obținerii codului NIF.

Unde poți depune documentele și în cât timp primești codul NIF?

Documentele necesare pot fi depuse fie personal la sediul ANAF din raza teritorială a domiciliului reprezentantului tău din România, fie prin poștă cu confirmare de primire. Recomandarea este totuși să depui cererea personal sau prin reprezentant, astfel încât să primești eventualele modificări sau cerințe suplimentare de la ANAF.

Termenul de obținere a codului NIF este în general de aproximativ 30 de zile. Există și posibilitatea depunerii unei cereri pentru eliberarea de urgență a documentului la sediul ANAF.

Ce se întâmplă dacă nu obții codul NIF?

Neobținerea codului NIF poate avea consecințe serioase. Fără acest cod, nu vei putea plăti taxele sau depune declarațiile fiscale, riscând sancțiuni financiare mari din partea ANAF. În plus, băncile pot refuza deschiderea unui cont bancar în cazul tău, mai ales dacă nu ești cetățean al Uniunii Europene. De asemenea, vei fi supus dublei impozitări și vei fi obligat să plătești taxe atât în România, cât și în țara ta de origine.

În concluzie, obținerea codului NIF este esențială pentru persoanele fizice nerezidente care au obligații fiscale în România. Acest cod permite respectarea legilor fiscale și evitarea problemelor și sancțiunilor financiare. Prin urmare, este important să urmezi procedurile necesare și să depui toate documentele cerute pentru obținerea codului NIF într-un timp rezonabil.

Prin intermediul cabinetului nostru de avocatură, vă putem oferi suportul necesar pentru obținerea codului NIF într-un timp scurt, în medie, într-o săptămână.

Da, străinii care au un contract de muncă cu normă întreagă pe teritoriul României pot să mai lucreze la un alt angajator fără a avea nevoie de aviz de angajare, dar numai cu un contract de muncă cu timp parțial, în care durata muncii să nu depășească 4 ore pe zi.

Pentru ca o persoană să poată răspunde de fapta sa proprie, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

1. Fapta să aibă caracter ilicit, aspect consacrat în practică și în literatura de specialitate, considerându-se că doar o faptă ilicită poate atrage răspunderea civilă delictuală.‍
2. Existența prejudiciului, ca element al răspunderii civile delictuale, în sensul că răspunderea este antrenată numai în măsura în care fapta a cauzat un prejudiciu.
3. ‍Vinovăția autorului. Vinovăția este elementul subiectiv principal al responsabilității persoanei care a săvârșit fapta, iar reclamantul (victima prejudiciului) trebuie să o dovedească.

Sarcina probei vinovăției revine reclamantului, respectiv victimei prejudiciului.

Un aspect esențial în cadrul răspunderii civile delictuale este legătura dintre vinovăție și prejudiciu. În acest context, reclamantul trebuie să dovedească faptul că prejudiciul cauzat s-a datorat faptei săvârșite cu vinovăție de către pârâți.

Știați că nu toți angajatorii respectă obligația de a declara posturile vacante la ANOFM în termen de 5 zile lucrătoare?

Fapt important: Declararea posturilor vacante la ANOFM trebuie să fie conformă cu realitatea.

Pe platformele de recrutare online, însă, pot apărea anunțuri false care pot prejudicia candidații. Deși sancțiunile pentru astfel de practici nu există, amenzile se aplică doar pentru nerespectarea obligației de declarare la ANOFM.

Fiți atenți la anunțurile la care aplicați și verificați întotdeauna autenticitatea acestora!