Articole
Ce sunt daunele cominatorii și când pot fi incidente?

Ce sunt daunele cominatorii și când pot fi incidente?

Daunele cominatorii reprezintă sumele de bani pe care debitorul unei obligații de a face sau de a nu face este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea în natură a obligaţiilor sale.

De exemplu, obligația locatorului de a pune la dispoziția locatarului bunul închiriat sau obligația de a presta întreținere în temeiul unui contract de întreținere sunt obligații de ”a face”.

De cealaltă parte, ne aflăm în prezența unei obligații de „a nu face” în următoarele cazuri; obligația proprietarului terenului aservit de a nu efectua nicio acțiune care ar putea diminua sau îngreuna exercitarea servituții sau obligația asumată prin convenția de constituire a unei servituți, de către proprietarul unui teren față de vecinul său, de a nu construi la o distanță mai mică de un anumit număr de metri de linia despărțitoare.

Articole similare

Cum poți concedia legal un angajat

În desfășurarea activității comerciale a unei societăți, poate apărea nevoia de disponibilizare a personalului.

Chiar dacă societatea întâmpină probleme financiare sau dacă în procesul de recrutare au fost luate decizii greșite, este important de știut că orice concediere trebuie realizată cu respectarea tuturor cerințelor legale.

În practică, motivele pentru care un angajator poate decide să concedieze un angajat sunt variate. Printre acestea se numără:

  1. Performanțe slabe: Dacă un angajat nu îndeplinește cerințele sau nu își desfășoară activitatea la nivelul așteptat, angajatorul poate decide să-l concedieze.
  2. Neconformare cu regulile societății: Dacă un angajat nu respectă regulile și procedurile companiei, angajatorul poate decide să-l concedieze.
  3. Reducerea forței de muncă: Dacă o companie decide să reducă numărul de angajați, poate concedia personalul care nu mai este necesar.
  4. Schimbarea tehnologiei: Dacă o companie implementează o tehnologie nouă, poate concedia angajații care nu se pot adapta la schimbare.
  5. Schimbarea locației: Dacă o companie își mută sediul, poate concedia angajații care nu sunt dispuși să se relocheze.
  6. Încetarea activității: Dacă o companie își încetează activitatea, poate concedia angajații care nu mai sunt necesari.

Este esențial să se stabilească dacă concedierea angajatului este justificată. De exemplu, dacă se constată că angajatul a încălcat regulile companiei sau a avut performanțe slabe, concedierea poate fi considerată justificată.

Dacă se decide concedierea unui angajat, este important ca acest proces să respecte procedurile legale și să se asigure că angajatul are oportunitatea de a se apăra. Acest lucru presupune posibilitatea ca angajatul să prezinte argumente și dovezi în favoarea sa.

Astfel, în următoarele cazuri, angajatorul trebuie să urmeze anumite proceduri prealabile:

  • Concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă doar după efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, conform termenelor stabilite de Codul Muncii.
  • Concedierea pentru necorespundere profesională poate fi dispusă doar după o evaluare prealabilă a angajatului, conform procedurii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern.

Pentru efectuarea cercetării disciplinare, angajatorul poate desemna o persoană, poate stabili o comisie sau poate apela la un consultant extern specializat în legislația muncii.

În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de către persoana desemnată, președintele comisiei sau consultantul extern, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.

În caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele menționate în decizia de concediere.

Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Dacă instanța constată că concedierea a fost efectuată în mod nelegal sau netemeinic, aceasta poate dispune anularea sa și obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate, împreună cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La solicitarea salariatului, instanța poate dispune reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior, iar angajatorul va fi obligat să îi plătească salariile pentru perioada dintre concediere și pronunțarea hotărârii definitive.

Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică angajatorilor care se confruntă cu problema concedierii personalului. Pentru a evita disputele litigioase, este recomandat să ne contactați cât mai devreme, astfel încât concedierea să fie realizată cu respectarea dispozițiilor legale.

Printre serviciile oferite se numără:

  • Consultanță juridică în materia dreptului muncii;
  • Asistență în negocierea și încheierea contractelor de muncă;
  • Asistență în soluționarea litigiilor de muncă;
  • Asistență în negocierea și încheierea convențiilor colective;
  • Asistență în soluționarea problemelor legate de concediere și disponibilizare;
  • Asistență în soluționarea problemelor legate de drepturile salariaților;
  • Redactarea actelor procesuale și reprezentare în instanță.
Citeste

Ești chiriaș sau proprietar? Vezi aici ce obligații ai

Normele care reglementează contractul de închiriere sunt, în general, norme supletive. Acest lucru înseamnă că părțile, prin voința lor, pot deroga de la aplicarea acestora. Există însă anumite reguli care nu pot fi încălcate și care țin chiar de esența acestui contract. Mai jos vom vedea care sunt principalele obligații atât ale proprietarului, cât și ale chiriașului.

  1. Care sunt obligațiile proprietarului?

Chiar dacă nu a fost prevăzut expres în contractul de închiriere proprietarul are următoarele obligații față de chiriaș:

  • Să predea apartamentul împreună cu toate accesoriile sale într-o stare în care să poată fi întrebuințat

Proprietarul garantează chiriașului că imobilul ce îl închiriază este lipsit de vicii (gândaci, scurgeri de apă, fisuri ale structurii de rezistență, accesorii nefuncționale etc.) care împiedică sau micșorează folosirea lui. Acesta rămâne răspunzător chiar dacă nu a cunoscut aceste vicii la încheierea contractului sau dacă acestea au apărut anteriori sau ulterior încheierii contractului.

Proprietarul nu va răspunde însă pentru viciile care erau aparente la data încheierii contractului. Chiriașul este dator să le reclame imediat ce le observă, iar dacă nu le-a sesizat ulterior închirierii este dator să încunoștințeze de îndată proprietarul pentru a le remedia, în caz contrar considerându-se că le-a acceptat.

Viciile ivite anterior contractării și care pun în pericol grav sănătatea sau integritatea corporală a chiriașului acesta poate cere rezilierea contractului chiar dacă a renunțat la acest drept. Dacă la data încheierii contractului chiriașul nu a cunoscut aceste vicii proprietarul poate fi obligat la plata despăgubirilor.

Viciile ivite ulterior contractării, chiar și aparente, cauzează chiriașului prejudicii asupra vieții, sănătății sau integrității corporale proprietarul poate fi obligat la despăgubiri; de exemplu, proprietarul este obligat să ia măsuri și să îndepărteze mucegaiul apărut la baie, chiar dacă acesta a apărut sau s-a extins mai mult după închirierea apartamentului.

  • Să mențină bunul în stare în stare corespunzătoare de folosință pe toată durata închirierii

Proprietarul are obligația de a efectua reparaţiile necesare menţinerii bunului în stare corespunzătoare de întrebuinţare pe tot timpul închirierii, cu excepția reparațiilor minore ce rezultă din folosința obișnuită a imobilului, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract; sunt considerate reparații locative întreținerea sistemului de încălzire prin golierea caloriferelor, refacerea cheilor sau a încuietorii primite, schimbarea unui bec etc.

  • Să asigure chiriașului folosința liniștită a apartamentului pe toată durata închirierii

Proprietarul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosinţa liniştită şi utilă a bunului și este dator să se abţină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă.

El are dreptul de a examina apartamentul la intervale de timp rezonabile. Legea nu prevede un o perioadă minimă sau maximă în care apartamentul poate fi inspectat de către proprietar. Esențial este să nu se cauzeze chiriașului o stânjenire nejustificată a folosinței apartamentului. În opinia noastră inspectarea apartamentului la intervale mai mici de o lună poate fi considerată abuzivă și este de natură să cauzeze disconfort chiriașului.

Excepție de la acest caz ar putea fi atunci când proprietarul dorește să vândă apartamentul sau contractul de închiriere este aproape de final și nu se dorește prelungirea lui. În aceste cazuri chiriașul este obligat să accepte vizitele proprietarului împreună cu persoanele care doresc să cumpere/închirieze apartamentul. Chiar și în aceste cazuri însă proprietarul nu trebuie să aducă stânjeniri nejustificate chiriașului prin prezența sa.

Prin stânjeniri nejustificate se înțelege, de exemplu, sosirea neanunțată a proprietarului la apartament cu scopul verificării acestuia sau vizite săptămânale în acest sens chiar dacă sunt anunțate, informarea chiriașului de la o oră la altă că urmează vizionarea apartamentului în scop de închiriere/vânzare etc.

  1. Care sunt obligațiile chiriașului?

La rândul chiriașul are o serie de obligații pe care dacă nu le respectă proprietarul poate înceta contractul de chirie și solicita instanței evacuarea în caz de refuz al acestuia.

  • Să ia în primire bunul oferit spre închiriere

Odată ce s-a ajuns la un acord privind închirierea imobilului, chiriașul este obligat să ia în primire bunul și va plăti chirie chiar dacă nu se mută în apartament.

  • Să plătească chiria în condițiile stabilite în contract

Principala obligație a chiriașului este aceea de a plăti chiria, indiferent dacă aceasta constă într-o sumă de bani sau într-o prestație.

  • Să folosească bunul cu prudență și diligență

Chiriașul este obligat să aibă grijă de apartamentul închiriat cu prudență și diligență. Acesta nu îi poate schimba destinația, de exemplu, dacă apartamentul a fost închiriat în scop rezidențial (pentru a fi locuit) chiariașul nu îl va putea transforma în spațiu comercial sau îl folosească ca sediu profesional pentru un SRL sau PFA fără acordul proprietarului.

Chiriașul păstrează responsabilitatea conservării imobilului și este obligat să anunțe proprietarul de îndată despre necesitatea efectuării oricărei reparații ce trebuie efectuată de acesta din urmă.

  • Să restituie bunul la încetarea, din orice cauză, a contractului de închiriere

Indiferent dacă proprietarul este în culpă, dacă contractul de închiriere a încetat nu va mai produce efecte, iar chiriașul este obligat să elibereze apartamentul și să îl predea proprietarului. În caz contrar, proprietarul poate cere despăgubiri și îl poate evacua.

Citeste

Străinii titulari ai dreptului de ședere temporară pentru studii pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României?

Da, străinii care au dreptul de ședere temporară pentru scopuri de studiu pot să lucreze în România fără a avea nevoie de un aviz de muncă. Cu toate acestea, ei pot încheia doar contracte individuale de muncă cu timp parțial, care să nu depășească 4 ore pe zi.

Citeste

BNR plafonează nivelul maxim al gradului total de îndatorare

Regulamentul BNR nr. 6/2018 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare

De la începutul anului, Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare a fost modificat.

Dacă până acum împrumutătorii puteau utiliza în activitatea de creditare a persoanelor fizice nivelurile pentru gradul total de îndatorare stabilite și fundamentate în cadrul reglementărilor proprii, de la întâi ianuarie, conform modificărilor aduse acestui act prin Regulamentul nr. 6/2018 emis de BNR la sfârșitul anului trecut, aceștia sunt obligați ca la acordarea unui credit, să stabilească un nivelul maxim al gradului total de îndatorare al împrumutatului persoană fizică care să nu depășească 40%.

Gradul total de îndatorare este un indicator ce reflectă îndatorarea totală a unui debitor și se stabilește ca pondere a obligațiilor lunare totale de plată decurgând din credite sau alte finanțări rambursabile în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligațiile fiscale.

BNR stabilește și o excepție de la această regulă impusă băncilor și IFN-urilor, respectiv în cazul persoanelor care nu dețin și nu au deținut în proprietate niciun imobil cu destinație locativă, la acordarea primului credit pentru investiții imobiliare contractat în scopul achiziționării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor, nivelul maxim al gradului total de îndatorare nu poate depăși 45% veniturile nete lunare ale persoanei fizice care solicită un credit.

https://localhost/gabriel/bnr-plafoneaza-nivelul-maxim-al-gradului-total-de-indatorare/

Citeste

Poate fi obligat angajatul să restituie angajatorului banii pe cursurile de formare profesională?

În principiu, în cazul în care angajatorul a plătit un curs de formare pentru angajat, acesta poate recupera sumele avansate.

Această soluție este posibilă atunci când angajatul nu și-a respectat obligațiile (de obicei, o perioadă în care salariatul să continue activitatea pentru angajator), iar prevederile clauzei de formare profesională au fost scrise specific și nu la modul general.

În practică angajatorul poate întâmpina dificultăți serioase în recuperarea banilor atunci când clauzele cu privire la formarea profesională nu au fost definite corespunzător sau îi poate recupera parțial atunci când angajatul și-a respectat unele obligații.

Activitățile ce au ca scop implementarea și respectarea politicilor interne ale angajatorului, asigurarea instructajului privind sănătatea și securitatea în muncă sau alte aspecte organizatorice în cadrul angajatorului nu pot intra în sfera pregătirii profesionale pentru care salariatul ar putea fi obligat la restituirea costurilor suportate de către angajator.

Citeste

Programul „Investește în tine”

Ordonanța de urgență nr. 50/2018 privind implementarea Programului guvernamental „Investește în tine”

În vigoare încă de la 22 iunie 2018, Ordonanța de urgență nr. 50/2018 privind implementarea Programului guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE”, începe abia zilele acestea implementarea propriu-zisă. După aprobarea în septembrie a Normelor de aplicare a Ordonanței prin Hotărârea Guvernului nr. 741/2018, Ministerul Finanțelor Publice, prin Ordinul nr. 3286/2018 a aprobat modelul „Convenției privind implementarea Programului” și modelul „Convenției de garantare” astfel că creditele prevăzute în cadrul Programului ar putea fi accesate la finanțatorii acceptați.

Astfel, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la 26 de ani și care sunt cuprinși în sistemul de învățământ sau care efectuează cursuri de specializare, autorizate de către Ministerul Educației Naționale, și după caz, de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale pot obține credite în valoare de maximum 40.000 lei garantate în proporție de 80% de către stat.

Beneficiari ai programului pot fi și persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 și 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învățământ sau efectuează cursuri de reconversie și/sau specializare profesională, aceștia putând obține însă un credit de maximum 35.000 lei.

Creditele acordate în cadrul Programului pot fi suplimentate cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului.

Destinația creditelor obținute în cadrul programului este de a acoperi nevoile beneficiarilor și familiilor acestora privind educația, sănătatea, cultura, sportul și nevoia de habitat și este detaliată la alineatul 8) al articolului 2 din Ordonanță.

https://localhost/gabriel/programul-investeste-in-tine/

Citeste

🚨 Legalitatea Postării de Oferte de Muncă False în România 🚨

Știați că nu toți angajatorii respectă obligația de a declara posturile vacante la ANOFM în termen de 5 zile lucrătoare?

Fapt important: Declararea posturilor vacante la ANOFM trebuie să fie conformă cu realitatea.

Pe platformele de recrutare online, însă, pot apărea anunțuri false care pot prejudicia candidații. Deși sancțiunile pentru astfel de practici nu există, amenzile se aplică doar pentru nerespectarea obligației de declarare la ANOFM.

Fiți atenți la anunțurile la care aplicați și verificați întotdeauna autenticitatea acestora!

Citeste

Cum credeți că va influența această decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție modul în care sunt gestionate cheltuielile de judecată în apel? 🧐💼⚖️

Decizia nr. 34 din 17 iunie: Înalta Curte a admis sesizarea Tribunalului Mureș și a stabilit că, în cazul în care au fost solicitate cheltuieli de judecată în prima instanță, dar nu s-a făcut dovada achitării lor până la închiderea dezbaterilor, această dovadă poate fi prezentată în apel.

Conform dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie.

Detalii cheie:
– Dosar: 18/289/2022
– Articole relevante: art. 452 și art. 470 din Codul de procedură civilă
– Decizie precedentă: Decizia nr. 9 din 30 martie 2020

Implicații: Dovada achitării cheltuielilor de judecată poate fi adusă în apel, oferind o șansă suplimentară celor care nu au reușit să prezinte aceste dovezi în prima instanță.

Citeste

În cât timp pot solicita cetățenii străini eliberarea vizei de lungă şedere în vederea angajării în România?

Cetățenii străini pot solicita eliberarea vizei de lungă ședere în termen de 180 de zile de la data obținerii avizului de angajare de către angajator.

Citeste

Spania: Noua Destinație de Top pentru Nomazii Digitali și Investitori! 🇪🇸

Îți dorești să trăiești într-o țară minunată fără a face investiții majore? Spania este acum alegerea perfectă, oferind rezidență fără investiții!

De ce să alegi Spania?

  • Climat minunat și peisaje de vis
  • Costuri de trai accesibile
  • Comunitate vibrantă de nomazi digitali și investitori

Dacă trăiești din investiții sau afaceri și nu trebuie să muncești zi de zi, Spania te așteaptă cu brațele deschise! Nu rata șansa de a te bucura de un stil de viață relaxat și plin de oportunități.

Schimbă-ți viața acum și alege Spania ca noua ta casă!

#NomaziDigitali #Spania #RezidențăFărăInvestiții #Investitori #StilDeViațăRelaxat

Citeste
Servicii de avocatură și consultanță juridică

Ai nevoie de ajutor? Contactează-mă acum.

Fie că vrei să știi ce pași urmează, cât costă serviciile sau dacă mă pot ocupa de cazul tău, trimite-mi un mesaj. Răspund în cel mai scurt timp.
0/200
Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.