Care este diferența dintre reziliere și rezoluțiune?

Închirierea unui apartament apare ca o operațiune simplă. În realitate însă este necesar să fim atenți la toate detaliile acestuia pentru a nu avea neplăceri mai târziu, atât prin prisma chiriașului, cât și a proprietarului.

Mai jos am nuanțat pașii pe care trebuie să-i facă orice persoană care dorește să închirieze un apartament.

1. Vizionați apartamentul și cădeți de acord cu proprietarul asupra aspectelor și clauzelor esențiale

Evitați proprietarii care impun clauze de genul „stai sub un an pierzi garanția” sau „vreau să predai apartamentul în aceeași stare cum l-ai primit”. Evident, puteți închiria și pleca mai devreme dacă respectați preavizul, dar cu proprietarii dificili garanția cel mai probabil o mai recuperați în instanță.

Referitor la garanție, de regulă se folosește o clauză de bun-simț pentru ambele părți; de cele mai multe ori se stipulează că aceasta se returnează la momentul plecării chiriașului, urmându-se a se reține contravaloarea întreținerii pe 1-2 luni în funcție de cum vine întreținerea la acel apartament și, bineînțeles, în cazul în care uzura apartamentului este una normală.

2. Încheiați contractul în scris și asigurați-vă că este semnat de adevăratul proprietar și adevăratul chiriaș.

3. Faceți poze la apartament înainte să vă mutați. Acestea vor constitui anexa nr. 1 a contractului de închiriere.

4. Încheiați un proces verbal de inventariere a bunurilor din apartament. Acesta va fi anexa nr. 2 a contractului de închiriere.

5. Înregistrați contractul la Anaf pentru a-i da acestuia caracter executoriu.

Acest lucru este util mai ales proprietarilor deoarece contractul luat în evidență de către Anaf constituie titlu executoriu în caz de neplată a chiriei sau proprietarul poate recurge la procedura evacuării imediat după încetarea contractului. Aceste avantaje există și atunci când contractul de închiriere este legalizat la notar; în practică însă se evită legalizarea contractului de închiriere din pricina costurilor suplimentare.

Înregistrarea contractului de închiriere este o operațiune foarte simplă și poate fi făcută și online dacă proprietarul deține o semnătură electronică.

Înregistrarea contractului la Anaf rămâne totuși facultativă și nu se confundă cu fiscalizarea veniturilor de către proprietar, care este obligatorie și se face prin declarația unică.

În momentul în care au fost îndeplinite aceste cinci condiții contractul se va executa în condiții optime în marea majoritate a cazurilor.

Nerespectarea clauzelor prevăzute în contractul de închiriere sunt rezolvate exclusiv de instanța civilă, deci implicarea poliției nu va rezolva eventualele probleme apărute.

Știați că nu toți angajatorii respectă obligația de a declara posturile vacante la ANOFM în termen de 5 zile lucrătoare?

Fapt important: Declararea posturilor vacante la ANOFM trebuie să fie conformă cu realitatea.

Pe platformele de recrutare online, însă, pot apărea anunțuri false care pot prejudicia candidații. Deși sancțiunile pentru astfel de practici nu există, amenzile se aplică doar pentru nerespectarea obligației de declarare la ANOFM.

Fiți atenți la anunțurile la care aplicați și verificați întotdeauna autenticitatea acestora!

Asigură-te că navighezi corect legislația muncii și imigrației. Obține permisele de muncă și vizele necesare. Asistența juridică te ajută să eviți penalitățile și să asiguri un proces corect și eficient.

Continuă să beneficiezi de consultanță juridică până la încetarea contractului pentru a te asigura că toate aspectele sunt gestionate corect și legal.

#LegalAdvice #WorkPermit #ImmigrantEmployment #SiguranțăJuridică #AngajareResponsabilă

Potrivit art. 81 (6) din Codul Muncii în situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.

Astfel, dacă în interiorul perioadei de preaviz intervine o situație în care angajatul are nevoie de concediu medical, perioada în care nu s-a aflat la muncă nu se va scădea din zilele de preaviz.

Regulamentul BNR nr. 6/2018 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare

De la începutul anului, Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare a fost modificat.

Dacă până acum împrumutătorii puteau utiliza în activitatea de creditare a persoanelor fizice nivelurile pentru gradul total de îndatorare stabilite și fundamentate în cadrul reglementărilor proprii, de la întâi ianuarie, conform modificărilor aduse acestui act prin Regulamentul nr. 6/2018 emis de BNR la sfârșitul anului trecut, aceștia sunt obligați ca la acordarea unui credit, să stabilească un nivelul maxim al gradului total de îndatorare al împrumutatului persoană fizică care să nu depășească 40%.

Gradul total de îndatorare este un indicator ce reflectă îndatorarea totală a unui debitor și se stabilește ca pondere a obligațiilor lunare totale de plată decurgând din credite sau alte finanțări rambursabile în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligațiile fiscale.

BNR stabilește și o excepție de la această regulă impusă băncilor și IFN-urilor, respectiv în cazul persoanelor care nu dețin și nu au deținut în proprietate niciun imobil cu destinație locativă, la acordarea primului credit pentru investiții imobiliare contractat în scopul achiziționării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor, nivelul maxim al gradului total de îndatorare nu poate depăși 45% veniturile nete lunare ale persoanei fizice care solicită un credit.

https://localhost/gabriel/bnr-plafoneaza-nivelul-maxim-al-gradului-total-de-indatorare/

Daunele cominatorii reprezintă sumele de bani pe care debitorul unei obligații de a face sau de a nu face este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea în natură a obligaţiilor sale.

De exemplu, obligația locatorului de a pune la dispoziția locatarului bunul închiriat sau obligația de a presta întreținere în temeiul unui contract de întreținere sunt obligații de ”a face”.

De cealaltă parte, ne aflăm în prezența unei obligații de „a nu face” în următoarele cazuri; obligația proprietarului terenului aservit de a nu efectua nicio acțiune care ar putea diminua sau îngreuna exercitarea servituții sau obligația asumată prin convenția de constituire a unei servituți, de către proprietarul unui teren față de vecinul său, de a nu construi la o distanță mai mică de un anumit număr de metri de linia despărțitoare.

Da, străinii care au un contract de muncă cu normă întreagă pe teritoriul României pot să mai lucreze la un alt angajator fără a avea nevoie de aviz de angajare, dar numai cu un contract de muncă cu timp parțial, în care durata muncii să nu depășească 4 ore pe zi.

În principiu, în cazul în care angajatorul a plătit un curs de formare pentru angajat, acesta poate recupera sumele avansate.

Această soluție este posibilă atunci când angajatul nu și-a respectat obligațiile (de obicei, o perioadă în care salariatul să continue activitatea pentru angajator), iar prevederile clauzei de formare profesională au fost scrise specific și nu la modul general.

În practică angajatorul poate întâmpina dificultăți serioase în recuperarea banilor atunci când clauzele cu privire la formarea profesională nu au fost definite corespunzător sau îi poate recupera parțial atunci când angajatul și-a respectat unele obligații.

Activitățile ce au ca scop implementarea și respectarea politicilor interne ale angajatorului, asigurarea instructajului privind sănătatea și securitatea în muncă sau alte aspecte organizatorice în cadrul angajatorului nu pot intra în sfera pregătirii profesionale pentru care salariatul ar putea fi obligat la restituirea costurilor suportate de către angajator.

Un contract de vanzare-cumparare este un document legal esential care protejeaza interesele ambelor parti implicate in tranzactia de cumparare-vanzare. Fara un contract bine scris, partile ar putea intampina probleme juridice sau financiare in cazul unor neintelegeri sau disputelor. Acest articol isi propune sa ofere o perspectiva detaliata asupra celor mai importante clauze care ar trebui sa fie incluse intr-un astfel de document.

Definirea contractului de vanzare-cumparare:

Un contract de vanzare-cumparare este un acord legal intre doua parti, prin care una dintre ele se obliga sa transfere proprietatea unui bun sau serviciu, in schimbul unei sume de bani sau alte bunuri. Este important sa se stabileasca clar care sunt bunurile sau serviciile care fac obiectul contractului, astfel incat sa nu existe interpretari sau neintelegeri ulterioare.

Clauze esentiale dintr-un contract de vanzare-cumparare:

1. Clauza referitoare la pretul si modalitatea de plata – In aceasta clauza trebuie sa fie stipulat pretul acordat pentru bunurile sau serviciile implicate, precum si modul in care se va face plata acestuia. Este important ca ambele parti sa fie de acord cu modalitatea de plata si sa fie specificat un termen limita de plata.
2. Clauza referitoare la livrarea bunurilor sau serviciilor – Aceasta clauza stabileste termenul de livrare, locul de livrare si modul de transport. Este important ca aceste detalii sa fie clare si precis specificate pentru a evita orice neintelegeri sau probleme.
3. Clauza referitoare la garantiile – In cazul in care bunurile sau serviciile sunt vandute cu garantie, aceasta clauza trebuie sa fie specificata in contract. Aceasta clauza va detalia durata, acoperirea si procedurile necesare pentru a beneficia de garantie.
4. Clauza referitoare la incalcarea contractului – Aceasta clauza stabileste ce se va intampla in cazul in care una dintre parti nu isi respecta obligatiile asumate prin contract. Este important ca aceasta clauza sa prevada sanctiuni clare si precum si modalitatea de solutionare a disputelor.
5. Clauza referitoare la legea aplicabila – Aceasta clauza specifica legea care va fi aplicata in cazul unor eventuale dispute sau probleme legate de contract. Este important sa se precizeze legea aplicabila inca de la inceputul contractului pentru a evita complicatii ulterioare.
6. Clauza referitoare la forta majora – Aceasta clauza se refera la situatiile exceptionale sau de forta majora care ar putea afecta capacitatea uneia dintre parti de a-si respecta obligatiile asumate prin contract. In cazul in care una dintre parti nu poate respecta contractul din cauza unui eveniment imprevizibil si in afara controlului sau, aceasta clauza poate fi activata pentru a amana sau suspenda obligatiile asumate.
7. Clauza referitoare la transferul proprietatii – Aceasta clauza stabileste momentul in care proprietatea bunurilor sau serviciilor transferate este transferata de la vanzator la cumparator. De obicei, proprietatea este transferata odata cu plata integrala a pretului stabilit in contract, dar acest aspect poate varia in functie de circumstante.
8. Clauza referitoare la confidentialitate – In cazul in care contractul de vanzare-cumparare implica informatii confidentiale sau secrete comerciale, aceasta clauza poate fi inclusa pentru a proteja interesele partilor implicate. Aceasta clauza poate include detalii referitoare la confidentialitatea informatiilor, precum si sanctiuni in cazul incalcarii acestei clauze.
9. Clauza referitoare la limitarea responsabilitatii – Aceasta clauza poate fi inclusa pentru a limita responsabilitatea partilor in cazul in care apar probleme sau prejudicii ca urmare a contractului de vanzare-cumparare. Aceasta clauza poate fi importanta in cazul unor tranzactii mari sau in cazul unor situatii in care riscurile sunt ridicate.

In concluzie, un contract de vanzare-cumparare bine scris este esential pentru a proteja interesele ambelor parti implicate in tranzactie. Este important ca acest contract sa includa clauzele esentiale, cum ar fi cele referitoare la pret, livrare, garantii, incalcarea contractului, legea aplicabila, forta majora, transferul proprietatii, confidentialitatea si limitarea responsabilitatii. Prin includerea acestor clauze si prin respectarea lor, partile implicate pot evita problemele juridice si financiare, precum si orice neintelegeri sau dispute care ar putea afecta relatiile lor de afaceri.

Normele care reglementează contractul de închiriere sunt, în general, norme supletive. Acest lucru înseamnă că părțile, prin voința lor, pot deroga de la aplicarea acestora. Există însă anumite reguli care nu pot fi încălcate și care țin chiar de esența acestui contract. Mai jos vom vedea care sunt principalele obligații atât ale proprietarului, cât și ale chiriașului.

1. Care sunt obligațiile proprietarului?

Chiar dacă nu a fost prevăzut expres în contractul de închiriere proprietarul are următoarele obligații față de chiriaș:

• Să predea apartamentul împreună cu toate accesoriile sale într-o stare în care să poată fi întrebuințat

Proprietarul garantează chiriașului că imobilul ce îl închiriază este lipsit de vicii (gândaci, scurgeri de apă, fisuri ale structurii de rezistență, accesorii nefuncționale etc.) care împiedică sau micșorează folosirea lui. Acesta rămâne răspunzător chiar dacă nu a cunoscut aceste vicii la încheierea contractului sau dacă acestea au apărut anteriori sau ulterior încheierii contractului.

Proprietarul nu va răspunde însă pentru viciile care erau aparente la data încheierii contractului. Chiriașul este dator să le reclame imediat ce le observă, iar dacă nu le-a sesizat ulterior închirierii este dator să încunoștințeze de îndată proprietarul pentru a le remedia, în caz contrar considerându-se că le-a acceptat.

Viciile ivite anterior contractării și care pun în pericol grav sănătatea sau integritatea corporală a chiriașului acesta poate cere rezilierea contractului chiar dacă a renunțat la acest drept. Dacă la data încheierii contractului chiriașul nu a cunoscut aceste vicii proprietarul poate fi obligat la plata despăgubirilor.

Viciile ivite ulterior contractării, chiar și aparente, cauzează chiriașului prejudicii asupra vieții, sănătății sau integrității corporale proprietarul poate fi obligat la despăgubiri; de exemplu, proprietarul este obligat să ia măsuri și să îndepărteze mucegaiul apărut la baie, chiar dacă acesta a apărut sau s-a extins mai mult după închirierea apartamentului.

• Să mențină bunul în stare în stare corespunzătoare de folosință pe toată durata închirierii

Proprietarul are obligația de a efectua reparaţiile necesare menţinerii bunului în stare corespunzătoare de întrebuinţare pe tot timpul închirierii, cu excepția reparațiilor minore ce rezultă din folosința obișnuită a imobilului, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract; sunt considerate reparații locative întreținerea sistemului de încălzire prin golierea caloriferelor, refacerea cheilor sau a încuietorii primite, schimbarea unui bec etc.

• Să asigure chiriașului folosința liniștită a apartamentului pe toată durata închirierii

Proprietarul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosinţa liniştită şi utilă a bunului și este dator să se abţină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă.

El are dreptul de a examina apartamentul la intervale de timp rezonabile. Legea nu prevede un o perioadă minimă sau maximă în care apartamentul poate fi inspectat de către proprietar. Esențial este să nu se cauzeze chiriașului o stânjenire nejustificată a folosinței apartamentului. În opinia noastră inspectarea apartamentului la intervale mai mici de o lună poate fi considerată abuzivă și este de natură să cauzeze disconfort chiriașului.

Excepție de la acest caz ar putea fi atunci când proprietarul dorește să vândă apartamentul sau contractul de închiriere este aproape de final și nu se dorește prelungirea lui. În aceste cazuri chiriașul este obligat să accepte vizitele proprietarului împreună cu persoanele care doresc să cumpere/închirieze apartamentul. Chiar și în aceste cazuri însă proprietarul nu trebuie să aducă stânjeniri nejustificate chiriașului prin prezența sa.

Prin stânjeniri nejustificate se înțelege, de exemplu, sosirea neanunțată a proprietarului la apartament cu scopul verificării acestuia sau vizite săptămânale în acest sens chiar dacă sunt anunțate, informarea chiriașului de la o oră la altă că urmează vizionarea apartamentului în scop de închiriere/vânzare etc.

2. Care sunt obligațiile chiriașului?

La rândul chiriașul are o serie de obligații pe care dacă nu le respectă proprietarul poate înceta contractul de chirie și solicita instanței evacuarea în caz de refuz al acestuia.

• Să ia în primire bunul oferit spre închiriere

Odată ce s-a ajuns la un acord privind închirierea imobilului, chiriașul este obligat să ia în primire bunul și va plăti chirie chiar dacă nu se mută în apartament.

• Să plătească chiria în condițiile stabilite în contract

Principala obligație a chiriașului este aceea de a plăti chiria, indiferent dacă aceasta constă într-o sumă de bani sau într-o prestație.

• Să folosească bunul cu prudență și diligență

Chiriașul este obligat să aibă grijă de apartamentul închiriat cu prudență și diligență. Acesta nu îi poate schimba destinația, de exemplu, dacă apartamentul a fost închiriat în scop rezidențial (pentru a fi locuit) chiariașul nu îl va putea transforma în spațiu comercial sau îl folosească ca sediu profesional pentru un SRL sau PFA fără acordul proprietarului.

Chiriașul păstrează responsabilitatea conservării imobilului și este obligat să anunțe proprietarul de îndată despre necesitatea efectuării oricărei reparații ce trebuie efectuată de acesta din urmă.

• Să restituie bunul la încetarea, din orice cauză, a contractului de închiriere

Indiferent dacă proprietarul este în culpă, dacă contractul de închiriere a încetat nu va mai produce efecte, iar chiriașul este obligat să elibereze apartamentul și să îl predea proprietarului. În caz contrar, proprietarul poate cere despăgubiri și îl poate evacua.