Reziliere: încetarea pentru viitor a contractelor cu executarea continuă/succesivă (ex: închiriere)
Rezoluțiune: încetarea retroactivă a contractelor cu executare unică (ex: vânzare), cu restituirea prestațiilor.
Majoritatea persoanelor au închiriat, cel puțin o dată, un apartament sau o casă. Deși se pleacă de la premisa că este un proces simplu de genul „văzut, plăcut, închiriat” de multe ori practica ne demonstrează contrariul.
Rațiunea acestui contract este următoarea: proprietarul renunță în mod complet la folosința bunului său, lucru ce îi dă dreptul la perceperea chiriei care îi aduce foloase începând din prima zi. În schimbul acestui lucru el are obligația de a oferi chiriașului o stare de confort generală (atât material, cât și de ordin psihic), nefiindu-i permise ingerințe nejustificate în modul în care chiriașul folosește apartamentul.
De aceea, principalele obligații pe care le au cele două părți sunt, pe de o parte plata chiriei de către chiriaș, iar pe de altă parte asigurarea folosinței liniștite a imobilului de către proprietar.
Pentru a nu avea neplăceri trebuie să ne știm drepturile și obligațiile atât din punct de vedere al proprietarului care închiriază apartamentul, cât și al chiriașului care se folosește de el.
Legea folosește la modul general termenul de locațiune și prevede în același timp și norme specifice care se aplică în materia închirierii locuințelor. Astfel, conform art. 1777 C.civ., contractul prin care locatorul (proprietarul), se obligă să asigure locatarului (chiriașul), folosinţa unui imobil pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie poartă numele de contract de locațiune (închiriere).
În marea majoritate a cazurilor chiriașul plătește proprietarului o sumă de bani în schimbul folosinței apartamentului. Acest lucru nu este obligatoriu deoarece chiria poate consta în orice alte bunuri sau prestații.
Este perfect legal un acord între proprietar și chiriaș ca acesta din urmă să mobileze apartamentul nemobilat pe care urmează să îl închirieze sau să ofere, de exemplu, servicii de contabilitate societății proprietarului.
În aceste cazuri este necesar ca obligațiile chiriașului să fie să fie determinate, sau cel puțin determinabile, iar valoarea prestațiilor fie relativ echilibrate. În caz contrar contractul de închiriere este anulabil deoarece se poate considera că părțile au intenționat, de fapt, să încheie un alt contract.
Pentru valabilitatea contractului de închiriere este suficient ca părțile să cadă de acord asupra imobilului ce urmează a fi închiriat și asupra prețului. Pentru valabilitate nu este necesară așadar semnarea contractului la notar sau înregistrarea acestuia la ANAF, nici măcar încheierea în formă scrisă de către părți.
Forma scrisă a contractului este însă deosebit de importantă deoarece are rol probatoriu și protejează partea de bună-credință de reaua-credință a celeilalte părți. Astfel, pentru a putea fi probată în fața instanței situația de fapt ce rezultă din închirierea apartamentului este esențial să existe un contract în formă scrisă încheiat de părți.
În caz contrar părților le va fi foarte dificil să dovedească aspecte esențiale precum starea imobilului la preluare, cuantumul chiriei sau să își exercite drepturile și obligațiile; de exemplu, dreptul proprietarului de a examina imobilul sau dreptul chiriașului la returnarea garanției.
Contractul de închiriere autentificat de notar sau înregistrat la ANAF îi oferă acestuia caracter executoriu ceea ce ajută în mod deosebit proprietarul deoarece în caz de neplată a chiriei poate trece direct la executarea silită a chiriașului în vederea sumelor de plată restante sau îl poate evacua mai repede din locuință.
Chiriașul are dreptul să denunțe contractul de închiriere atunci când anunță proprietarul în termenele prevăzute de lege de decizia sa.
Proprietarul are acest privilegiu atunci când perioada de închiriere este:
Termenele de preaviz diferă în funcție de perioada determinată sau nedeterminată a contractului de închiriere.
– Dacă durata închirierii este nedeterminată și nu s-a prevăzut altfel în contract se va respecta un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Mai exact, perioadele minime sunt:
– Dacă durata închirierii este determinată chiriașul poate denunța unilateral contractul prin notificare, dar cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 60 de zile.
Deși în mod uzual se practică perioade de 30 de zile este bine de știut ca termenul de 60 de zile nu poate fi micșorat prin acordul părților. Astfel, chiar dacă chiriașul este inițial de acord cu un termen de preaviz de 30 de zile acesta poate cere despăgubiri proprietarului dacă la finalul contractului nu este anunțat cu minim 60 de zile în prealabil.
În principiu, în cazul în care angajatorul a plătit un curs de formare pentru angajat, acesta poate recupera sumele avansate.
Această soluție este posibilă atunci când angajatul nu și-a respectat obligațiile (de obicei, o perioadă în care salariatul să continue activitatea pentru angajator), iar prevederile clauzei de formare profesională au fost scrise specific și nu la modul general.
În practică angajatorul poate întâmpina dificultăți serioase în recuperarea banilor atunci când clauzele cu privire la formarea profesională nu au fost definite corespunzător sau îi poate recupera parțial atunci când angajatul și-a respectat unele obligații.
Activitățile ce au ca scop implementarea și respectarea politicilor interne ale angajatorului, asigurarea instructajului privind sănătatea și securitatea în muncă sau alte aspecte organizatorice în cadrul angajatorului nu pot intra în sfera pregătirii profesionale pentru care salariatul ar putea fi obligat la restituirea costurilor suportate de către angajator.
Indiferent dacă ești sau nu cetățean român, dacă ai datorii fiscale către statul Român, există șanse ca tu să intri sub incidența legii. Iată câteva informații utile despre codul NIF și modul în care poate fi obținut.
Codul NIF (Număr de Identificare Fiscală) reprezintă un document și un număr prin intermediul căruia ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) te identifică în scopuri fiscale. Acest cod îți permite să plătești legal taxele către statul român, chiar dacă nu ești rezident în România.
Codul NIF trebuie obținut de către cetățenii străini care au obligații fiscale în România, rezultate din diverse activități precum vânzarea unei locuințe, contracte de leasing sau obținerea de dividende, printre altele.
În general, rezidenții care au deja un cod numeric personal (CNP), care este și menționat pe permisul de rezidență, nu sunt obligați să solicite și codul NIF.
Există două modalități de a obține codul NIF: în persoană la sediul ANAF sau prin delegarea unui reprezentant român autorizat, care să depună cererea în numele tău cu o procură autentificată de un notar.
Primul pas în obținerea codului NIF este completarea Formularului 030 de înregistrare fiscală/declarație de mențiuni pentru persoane fizice străine. Acest formular poate fi obținut atât fizic de la sediul ANAF, cât și online în limba română și în limba engleză.
Formularul 030 trebuie completat și depus la momentul primei înregistrări fiscale, dar și în cazul modificării informațiilor esențiale precum sursele de venit sau venitul total.
Formularul trebuie completat în detaliu, iar la el trebuie atașate mai multe documente, printre care:
Documentele necesare pot fi depuse fie personal la sediul ANAF din raza teritorială a domiciliului reprezentantului tău din România, fie prin poștă cu confirmare de primire. Recomandarea este totuși să depui cererea personal sau prin reprezentant, astfel încât să primești eventualele modificări sau cerințe suplimentare de la ANAF.
Termenul de obținere a codului NIF este în general de aproximativ 30 de zile. Există și posibilitatea depunerii unei cereri pentru eliberarea de urgență a documentului la sediul ANAF.
Neobținerea codului NIF poate avea consecințe serioase. Fără acest cod, nu vei putea plăti taxele sau depune declarațiile fiscale, riscând sancțiuni financiare mari din partea ANAF. În plus, băncile pot refuza deschiderea unui cont bancar în cazul tău, mai ales dacă nu ești cetățean al Uniunii Europene. De asemenea, vei fi supus dublei impozitări și vei fi obligat să plătești taxe atât în România, cât și în țara ta de origine.
În concluzie, obținerea codului NIF este esențială pentru persoanele fizice nerezidente care au obligații fiscale în România. Acest cod permite respectarea legilor fiscale și evitarea problemelor și sancțiunilor financiare. Prin urmare, este important să urmezi procedurile necesare și să depui toate documentele cerute pentru obținerea codului NIF într-un timp rezonabil.
Prin intermediul cabinetului nostru de avocatură, vă putem oferi suportul necesar pentru obținerea codului NIF într-un timp scurt, în medie, într-o săptămână.
1. Definiția administratorului:
Administratorul este persoana care reprezintă societatea comercială cu răspundere limitată (SRL) în relația cu Oficiul Registrului Comerțului de la momentul înființării sale și până la momentul în care societatea este radiată definitiv. De asemenea, acesta este persoana care conduce societatea și o angajează în raporturile de afaceri cu terții.
2. Cine poate fi numit administrator?
Administratorul unei societăți poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică.
3. Ce condiții trebuie să îndeplinească persoana fizică pentru a putea fi numită administratorul societății?
Pentru a putea fi numită administratorul unei societăți persoana fizică trebuie să îndeplinească o serie de condiții:
a) Să aibă capacitate deplină de folosință și exercițiu. Astfel, orice administrator trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani și să nu fie declarat incapabil de lege (interzis judecătoresc).
b) Să nu fie incompatibilă. Nu vor putea exercita mandatul de administrator persoanele declarate de lege incompatibile și care ar putea crea o situație de conflict de interese între conducerea societății și desfășurarea celeilalte activități profesionale. Astfel, persoanele care ocupă funcții publice, magistrații, avocații, notarii, executorii judecătorești etc. nu vor putea avea calitatea de administrator într-o societate.
c) Să nu fi fost condamnată definitiv pentru una din următoarele infracțiuni:
4. Ce condiții trebuie să îndeplinească persoana juridică pentru a putea fi numită administratorul societății?
Dacă la conducerea societății este numită o persoana juridică aceasta are obligația să își desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică, care este supus acelorași condiții și obligații ca administratorul persoană fizică.
La fel ca în cazul persoanei fizice nici persoana juridică nu poate avea cazier fiscal. În acest caz reprezentantul persoanei juridice va da o declarație notarială pe proprie răspundere prin care își asumă acest lucru.
În cazul în care persoana juridică este numită administrator recomandăm să se respecte principiul specialității capacității de folosință și să se prevadă în actul constitutiv al societății obiectul de activitate privind operațiunile manageriale și gestiunea afacerilor comerciale (CAEN 7022 – Activități de consultanță pentru afaceri și management).
5. Cine face numirea administratorului?
Numirea administratorului se face de către asociații fondatori sau asociatul unic prin actul constitutiv depus la înființarea societății. Dacă numirea are loc ulterior înființării societății aceasta se face printr-o hotărâre a Adunării generale a asociaților.
6. O societate cu răspundere limitată poate avea mai mulți administratori?
Da, o societate poate avea mai mulți administratori. Aceștia pot fi numiți inițial prin actului constitutiv de către fondatori sau pot fi revocați și adăugați pe parcurs.
7. Administratorul unei societăți cu răspundere limitată este echivalentul reprezentantului legal al acesteia?
Doar administratorul căruia i-a fost acordat dreptul să reprezinte societatea (cu titlu permanent și general) și pentru care sunt îndeplinite formalitățile de opozabilitate la registrul comerțului va avea calitatea de reprezentant legal al societății.
8. Cum poate fi remunerat administratorul societății?
Administratorul societății poate fi remunerat astfel:
a) Prin încheierea unui contract de administrare a societății;
b) Prin încheierea unui contract individual de muncă.
c) Prin primirea unei indemnizații lunare brute și participarea la profitul net al societății în cazul în care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar al societății.
9. Cum pot înceta raporturile juridice dintre administrator și societate?
Raporturile juridice dintre administrator și societate pot înceta prin:
10. Cum poate fi schimbat administratorul unei societăți?
Administratorul unei societăți poate fi înlocuit (revocat) la voința fondatorilor (asociaților). Aceștia vor emite o hotărâre a adunării generale a asociaților (hotărâre AGA) în care va fi menționată revocarea vechiului administrator și numirea celui care îi va lua locul. Pentru ca revocarea să fie eficace este necesar acordul tuturor asociaților și să fie îndeplinite formalitățile de opozabilitate la registrul comerțului.
11. Care este procedura pentru schimbarea administratorului?
Schimbarea administratorului se face la Oficiul Registrului Comerțului din raza căreia se află sediul social al societății.
Procedura poate fi urmată atât online, cât și fizic, prin depunerea dosarului complet și corect întocmit pe site-ul https://portal.onrc.ro sau la sediul Registrului Comerțului. Pentru orice neconcordanță în întocmirea actelor, procedura va fi amânată până la remedierea erorilor.
Pentru depunerea dosarului online este necesară crearea unui cont de utilizator și deținerea unei semnături electronice eliberată de un furnizor de servicii de certificare acreditat de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.
12. Ce documente trebuie să conțină dosarul depus la Oficiul Registrului Comerțului pentru schimbarea administratorului?
a) Cererea de înregistrare (original). Este vorba despre un formular ce poate fi descărcat de pe site-ul www.onrc.ro.
b) Actul modificator al actului constitutiv în original (hotărârea adunării generale a asociaților/decizia asociatului unic sau actul adițional la actul constitutiv). În cazul în care actul modificator este un act adițional în formă autentică, nu se va mai depune și hotărârea adunării generale în baza căreia acesta a fost încheiat.
La dosar se va atașa și contorul de cuvinte al actului modificator în funcție de care se va stabili tariful de publicare în Monitorul Oficial; lipsa acestuia amână procedura și duce la întoarcerea dosarului către depunător.
c) Actul constitutiv actualizat (original). Actul constitutiv actualizat va cuprinde modificările prevăzute în actul modificator.
d) Declarațiile date pe proprie răspundere de către noul administrator, din care să rezulte că acceptă numirea și că îndeplinește condițiile legale pentru deținerea acestor calități (original). Declarația poate fi făcută în formă autentică de notarul public, în formă atestată de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995 sau cu darea de dată certă prin serviciile de asistență din cadrul ORC.
e) Actul de identitate al noului administrator (copie).
f) Specimenul de semnătură al administratorului. Specimenul de semnătură al noului administrator al societății se depune la Oficiul Registrului Comerțului odată cu cererea de înregistrare, dacă au fost numiți prin actul constitutiv și pot fi date în fața directorului ORC sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura, sau în formă autentică la notarul public.
g) Dovada privind plata tarifului legal de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.
În anumite cazuri pot fi cerute documente suplimentare, cum ar fi:
a) Certificatul eliberat de cenzori privind depunerea garanției în cazul schimbării membrilor organelor de administrare și/sau de conducere ale GIE și ale societăților cooperative (original sau copie certificată).
b) Declarația autentică pe propria răspundere a persoanei fizice cetățean străin, în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România, în original și, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public.
c) Actul de înregistrare al persoanelor juridice române care dețin calitatea de administrator.
d) Împuternicire specială (în formă autentică), avocațială sau delegație pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalitățile legale (original).
13. Cât timp durează procedura schimbării administratorului?
În mod normal, procedura de schimbare a administratorului durează 3 zile lucrătoare, dacă toate actele sunt depuse corect și complet. În cazul în care, la verificare, se constată că dosarul nu este întocmit corespunzător, procedura va fi amânată până la suplinirea lipsurilor.
14. Administratorul poate împrumuta bani de la societate?
Administratorul se poate împrumuta de la societate în limita a maxim 5.000 de euro.
În orice caz, este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operațiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceștia de operațiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligații personale ale acestora față de terțe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanțe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terță persoană administratorilor ori o altă prestație personală a acestora.
Excepție de la regula mai sus stabilită este în cazul în care operațiunea este încheiată de societate în condițiile exercitării curente a activității sale, iar clauzele operațiunii nu sunt mai favorabile decât cele pe care, în mod obișnuit, societatea le practică față de terțe persoane.
Un avocat te ajută să înțelegi toate clauzele contractului, să identifici riscurile și să negociezi termeni mai buni. Ei se asigură că drepturile tale sunt protejate și că toate detaliile legale sunt acoperite. Evită capcanele și asigură-te că ai un contract echitabil și solid!
#LegalSupport #ContractNegotiation #KnowYourRights #LegalAdvice #ProtejeazăTe
Concedierea este un proces prin care un angajator îşi poate înceta relaţia contractuală cu un angajat. Aceasta poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.
Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual/colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;
b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile
c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;
d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Aici avem în vedere, de exemplu, restructurarea companiei sau închiderea unui punct de lucru.
Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Concedierea poate fi efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Acest cod reglementează drepturile și obligațiile angajatorului și ale angajatului, precum și procedurile de concediere.
Concedierea nu este legală atunci când angajatorul nu respectă prevederile legale în ceea ce privește procedura de concediere. De exemplu, nu a avut loc notificarea angajatului cu privire la procedurile obligatorii în cauză înainte de data efectivă a concedierii. De asemenea, angajatorul trebuie sa respecte prevederile din contractul de muncă încheiat, dar și Regulamentul de ordine interioară sau alte acte încheiate între părți.
Concedierea nu este temeinică atunci când angajatorul nu are motive rezonabile pentru a lua această decizie. De exemplu, dacă angajatorul disponibilizează un angajat fără a oferi o explicație sau fără a oferi un motiv valid, aceasta poate fi considerată ca fiind o încălcare a drepturilor angajatului. De asemenea, dacă angajatorul disponibilizează un angajat pe baza vârstei, a sexului, a orientării sexuale sau a altor caracteristici protejate de lege, aceasta poate fi considerată ca fiind o discriminare ilegală.
Ca angajat puteți contesta decizia prin care a fost luată concedierea prin introducerea unei cereri de chemare în judecată la instanță. Printre altele, cererea va trebui să conțină detalii despre circumstanțele în care a avut loc concedierea, precum și orice dovezi care susțin că aceasta a fost nejustificată. De asemenea, puteți solicita să fiți repus în funcție sau să primiți despăgubiri pentru pierderile suferite.
Într-o cauză instanța a stabilit că „Decizia de concediere nu este motivată în fapt, ci este o prezentare generală a motivelor pentru care s-a dispus concedierea petentului, respectiv „urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii”. Astfel, simplul fapt că o societate a ajustat prețurile serviciilor pe care le oferă și are încasări mai mici nu poate justifica o concediere.
În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, mai precis va obliga societatea să reintegreze angajatul pe poziția deținută anterior urmând a-i plăti salariile pe toată perioada cuprinsă între decizia de concediere și rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanță.
Termenul de introducere al acțiunii introductive variază între 30 și 45 de zile în funcție de temeiul juridic al concedierii. Aceasta se introduce la tribunal și este scutită de plata taxei de timbru judiciar.
Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică tuturor persoanelor concediate abuziv. Pentru a putea obține o soluție favorabilă în instanță este necesar să ne contactați cât mai devreme pentru a vă putea consilia în privința unei strategii câștigătoare.
