Cum să obții liberarea condiționată?

Din punct de vedere juridic, liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării. În limbaj comun, acest lucru înseamnă că încă din prima zi în care se află în penitenciar, condamnatul poate decide singur dacă va beneficia sau nu de liberarea condiționată și influențează în mod direct deciziile conducerii penitenciarului și ale instanței prin acțiunile sale.

Pentru a beneficia de liberarea condiționată, condamnatul trebuie să facă o cerere în acest sens sau să fie propus spre eliberare de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului. În ambele cazuri, această comisie va constata îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de lege:

• i) împlinirea fracției de pedeapsă
• ii) executarea în regim semideschis sau deschis a închisorii

Competență

Competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cale de atac

Hotărârea dată în primă instanță nu este definitivă și poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare, adică va amâna efectele hotărârii primei instanțe până la judecarea contestației.

Condițiile liberării condiționate

a) Fracția de pedeapsă minimă ce trebuie executată obligatoriu:

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani;
• cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani;
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Dacă persoana condamnată, în timpul executării pedepsei, a prestat muncă în interiorul sau exteriorul penitenciarului (plătită sau neplătită), aceste fracții vor fi micșorate corespunzător. O zi lucrată echivalează cu o zi executată din pedeapsă.

Astfel, dacă există zile câștigate în baza muncii prestate, fracțiile de pedeapsă ce vor fi executate vor fi mai mici.

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• cel puțin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce depășește 10 ani

b) Executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis

Au posibilitatea liberării condiționate doar condamnații care își execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis și care nu sunt considerați periculoși.

c) Condamnatul a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare

Nu vor putea fi eliberate înainte de executarea integrală a pedepsei persoanele care, deși au posibilitatea de a plăti, nu își onorează obligațiile civile stabilite în hotărârea de condamnare.

d) Instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului

Conform art. 101 alin. (1) C.pen., dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte, obligatoriu, următoarele măsuri de supraveghere:

• să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
• să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
• să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
• să comunice schimbarea locului de muncă;
• să comunice informații și documente care permit controlul mijloacelor sale de existență.

În funcție de natura infracțiunii și de persoana condamnatului, pot fi impuse și alte măsuri, cum ar fi:

• să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
• să nu părăsească teritoriul României;
• să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia;
• să nu conducă anumite vehicule;
• să nu dețină, folosească sau poarte nicio categorie de arme.

Aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de comportamentul condamnatului.

Revocarea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi revocată de instanță dacă se constată că, pe durata supravegherii, persoana condamnată, cu rea-credință, nu a respectat măsurile de supraveghere sau nu și-a îndeplinit obligațiile impuse.

Liberarea va fi revocată și în cazul în care, după acordarea acesteia, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune în termenul de supraveghere.

Anularea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi anulată dacă se descoperă că, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana condamnată a mai săvârșit o infracțiune înainte de acordarea liberării.

Dacă se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile legii, instanța poate acorda din nou liberarea condiționată.

Efectele liberării condiționate

Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune și nu s-a dispus revocarea, pedeapsa se consideră ca fiind executată.

Cabinetul nostru de avocatură oferă consultanță specializată oricărui deținut pentru a-și spori șansele liberării condiționate pe tot parcursul executării pedepsei.

Știați că nu toți angajatorii respectă obligația de a declara posturile vacante la ANOFM în termen de 5 zile lucrătoare?

Fapt important: Declararea posturilor vacante la ANOFM trebuie să fie conformă cu realitatea.

Pe platformele de recrutare online, însă, pot apărea anunțuri false care pot prejudicia candidații. Deși sancțiunile pentru astfel de practici nu există, amenzile se aplică doar pentru nerespectarea obligației de declarare la ANOFM.

Fiți atenți la anunțurile la care aplicați și verificați întotdeauna autenticitatea acestora!

Majoritatea persoanelor au închiriat, cel puțin o dată, un apartament sau o casă. Deși se pleacă de la premisa că este un proces simplu de genul „văzut, plăcut, închiriat” de multe ori practica ne demonstrează contrariul.

Rațiunea acestui contract este următoarea: proprietarul renunță în mod complet la folosința bunului său, lucru ce îi dă dreptul la perceperea chiriei care îi aduce foloase începând din prima zi. În schimbul acestui lucru el are obligația de a oferi chiriașului o stare de confort generală (atât material, cât și de ordin psihic), nefiindu-i permise ingerințe nejustificate în modul în care chiriașul folosește apartamentul.

De aceea, principalele obligații pe care le au cele două părți sunt, pe de o parte plata chiriei de către chiriaș, iar pe de altă parte asigurarea folosinței liniștite a imobilului de către proprietar.

Pentru a nu avea neplăceri trebuie să ne știm drepturile și obligațiile atât din punct de vedere al proprietarului care închiriază apartamentul, cât și al chiriașului care se folosește de el.

1. Ce este contractul de închiriere?

Legea folosește la modul general termenul de locațiune și prevede în același timp și norme specifice care se aplică în materia închirierii locuințelor. Astfel, conform art. 1777 C.civ., contractul prin care locatorul (proprietarul), se obligă să asigure locatarului (chiriașul), folosinţa unui imobil pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie poartă numele de contract de locațiune (închiriere).

2. În ce poate consta chiria?

În marea majoritate a cazurilor chiriașul plătește proprietarului o sumă de bani în schimbul folosinței apartamentului. Acest lucru nu este obligatoriu deoarece chiria poate consta în orice alte bunuri sau prestații.

Este perfect legal un acord între proprietar și chiriaș ca acesta din urmă să mobileze apartamentul nemobilat pe care urmează să îl închirieze sau să ofere, de exemplu, servicii de contabilitate societății proprietarului.

În aceste cazuri este necesar ca obligațiile chiriașului să fie să fie determinate, sau cel puțin determinabile, iar valoarea prestațiilor fie relativ echilibrate. În caz contrar contractul de închiriere este anulabil deoarece se poate considera că părțile au intenționat, de fapt, să încheie un alt contract.

3. Cum trebuie încheiat contractul de închiriere pentru a fi valabil?

Pentru valabilitatea contractului de închiriere este suficient ca părțile să cadă de acord asupra imobilului ce urmează a fi închiriat și asupra prețului. Pentru valabilitate nu este necesară așadar semnarea contractului la notar sau înregistrarea acestuia la ANAF, nici măcar încheierea în formă scrisă de către părți.

Forma scrisă a contractului este însă deosebit de importantă deoarece are rol probatoriu și protejează partea de bună-credință de reaua-credință a celeilalte părți. Astfel, pentru a putea fi probată în fața instanței situația de fapt ce rezultă din închirierea apartamentului este esențial să existe un contract în formă scrisă încheiat de părți.

În caz contrar părților le va fi foarte dificil să dovedească aspecte esențiale precum starea imobilului la preluare, cuantumul chiriei sau să își exercite drepturile și obligațiile; de exemplu, dreptul proprietarului de a examina imobilul sau dreptul chiriașului la returnarea garanției.

Contractul de închiriere autentificat de notar sau înregistrat la ANAF îi oferă acestuia caracter executoriu ceea ce ajută în mod deosebit proprietarul deoarece în caz de neplată a chiriei poate trece direct la executarea silită a chiriașului în vederea sumelor de plată restante sau îl poate evacua mai repede din locuință.

4. Care este termenul de preaviz?

Chiriașul are dreptul să denunțe contractul de închiriere atunci când anunță proprietarul în termenele prevăzute de lege de decizia sa.

Proprietarul are acest privilegiu atunci când perioada de închiriere este:

• nedeterminată;
• determinată – dacă s-a prevăzut în mod expres în contract că poate denunța unilateral contractul în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale.

Termenele de preaviz diferă în funcție de perioada determinată sau nedeterminată a contractului de închiriere.

– Dacă durata închirierii este nedeterminată și nu s-a prevăzut altfel în contract se va respecta un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Mai exact, perioadele minime sunt:

• 60 de zile – dacă părțile au stabilit că vor plăti chiria lunar sau mai mult de atât;
• 15 zile – dacă părțile au stabilit plata chiriei la un termen mai mic de o lună.

– Dacă durata închirierii este determinată chiriașul poate denunța unilateral contractul prin notificare, dar cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 60 de zile.

Deși în mod uzual se practică perioade de 30 de zile este bine de știut ca termenul de 60 de zile nu poate fi micșorat prin acordul părților. Astfel, chiar dacă chiriașul este inițial de acord cu un termen de preaviz de 30 de zile acesta poate cere despăgubiri proprietarului dacă la finalul contractului nu este anunțat cu minim 60 de zile în prealabil.

Imigrația aduce noi talente și stimulează inovația, dar este important să se mențină un echilibru între nevoile imigranților și cele ale lucrătorilor locali. Politici bine concepute și dialogul continuu sunt esențiale pentru o piață a muncii echitabilă.

Imigranții se bucură de aceleași drepturi la locul de muncă ca și cetățenii nativi, inclusiv plata echitabilă și condiții de muncă sigure. Este crucial ca toți angajatorii să respecte aceste drepturi pentru a asigura un mediu de lucru just.

Concedierea este un proces prin care un angajator îşi poate înceta relaţia contractuală cu un angajat. Aceasta poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual/colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;

b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile

c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;

d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Aici avem în vedere, de exemplu, restructurarea companiei sau închiderea unui punct de lucru.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Concedierea poate fi efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Acest cod reglementează drepturile și obligațiile angajatorului și ale angajatului, precum și procedurile de concediere.

Concedierea nu este legală atunci când angajatorul nu respectă prevederile legale în ceea ce privește procedura de concediere. De exemplu, nu a avut loc notificarea angajatului cu privire la procedurile obligatorii în cauză înainte de data efectivă a concedierii. De asemenea, angajatorul trebuie sa respecte prevederile din contractul de muncă încheiat, dar și Regulamentul de ordine interioară sau alte acte încheiate între părți.

Concedierea nu este temeinică atunci când angajatorul nu are motive rezonabile pentru a lua această decizie. De exemplu, dacă angajatorul disponibilizează un angajat fără a oferi o explicație sau fără a oferi un motiv valid, aceasta poate fi considerată ca fiind o încălcare a drepturilor angajatului. De asemenea, dacă angajatorul disponibilizează un angajat pe baza vârstei, a sexului, a orientării sexuale sau a altor caracteristici protejate de lege, aceasta poate fi considerată ca fiind o discriminare ilegală.

Ca angajat puteți contesta decizia prin care a fost luată concedierea prin introducerea unei cereri de chemare în judecată la instanță. Printre altele, cererea va trebui să conțină detalii despre circumstanțele în care a avut loc concedierea, precum și orice dovezi care susțin că aceasta a fost nejustificată. De asemenea, puteți solicita să fiți repus în funcție sau să primiți despăgubiri pentru pierderile suferite.

Într-o cauză instanța a stabilit că „Decizia de concediere nu este motivată în fapt, ci este o prezentare generală a motivelor pentru care s-a dispus concedierea petentului, respectiv „urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii”. Astfel, simplul fapt că o societate a ajustat prețurile serviciilor pe care le oferă și are încasări mai mici nu poate justifica o concediere.

În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, mai precis va obliga societatea să reintegreze angajatul pe poziția deținută anterior urmând a-i plăti salariile pe toată perioada cuprinsă între decizia de concediere și rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanță.

Termenul de introducere al acțiunii introductive variază între 30 și 45 de zile în funcție de temeiul juridic al concedierii. Aceasta se introduce la tribunal și este scutită de plata taxei de timbru judiciar.

Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică tuturor persoanelor concediate abuziv. Pentru a putea obține o soluție favorabilă în instanță este necesar să ne contactați cât mai devreme pentru a vă putea consilia în privința unei strategii câștigătoare.

Chiar dacă ești acuzat de trafic de droguri se poate o obține o pedeapsă mai blândă, neprivativă de libertate sau chiar achitarea.

Sentința nr. 85/2017 a Tribunalului Prahova face referire la un caz penal în care mai mulți inculpați au fost acuzați de infracțiuni legate de droguri. Procurorii au trimis în judecată mai mulți indivizi, inclusiv pe inculpata AA pentru diferite infracțiuni legate de droguri. Inculpații au fost acuzați de trafic și deținere ilegală de droguri.

În urma procesului, instanța a ajuns la concluzia că inculpata AA nu a putut fi condamnată pentru deținerea ilegală de droguri în scop personal, deoarece nu s-a putut dovedi că ea deținea droguri la domiciliul său sau asupra sa. Nu au fost găsite dovezi concludente care să ateste că ea avea în posesie substanțe interzise în vederea consumului propriu.

În consecință, instanța a achitat inculpata AA de acuzațiile care i-au fost aduse. Sentința a luat în considerare faptul că pentru a dovedi infracțiunea de deținere ilegală de droguri, este necesară existența unor probe solide care să demonstreze că persoana a avut substanțele respective în posesie pentru o perioadă semnificativă de timp. De asemenea, lipsa de probe concrete și lipsa de substanțe interzise găsite asupra inculpatei au contribuit la decizia de achitare.

Da, străinii care au dreptul de ședere temporară pentru scopuri de studiu pot să lucreze în România fără a avea nevoie de un aviz de muncă. Cu toate acestea, ei pot încheia doar contracte individuale de muncă cu timp parțial, care să nu depășească 4 ore pe zi.

Reziliere: încetarea pentru viitor a contractelor cu executarea continuă/succesivă (ex: închiriere)

Rezoluțiune: încetarea retroactivă a contractelor cu executare unică (ex: vânzare), cu restituirea prestațiilor.

Potrivit art. 81 (6) din Codul Muncii în situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.

Astfel, dacă în interiorul perioadei de preaviz intervine o situație în care angajatul are nevoie de concediu medical, perioada în care nu s-a aflat la muncă nu se va scădea din zilele de preaviz.